Antena 3 CNN Actualitate Alegeri prezidenţiale 2014. Cum votează românii din străinătate

Alegeri prezidenţiale 2014. Cum votează românii din străinătate

Alegeri prezidenţiale 2014. Cum votează românii din străinătate
de M.T.    |    01 Noi 2014   •   12:48

Mâine ne alegem un nou preşedinte, după 10 ani cu Traian Băsescu. Este o zi extrem de importantă pentru viitorul ţării. Tot ce trebuie să ştiţi despre ziua alegerilor prezidenţiale, veţi afla de la Antena 3, începînd chiar de astăzi.

Acum, vă spunem cum pot vota românii din străinătate. Aceştia au la dispoziţie 294 de secţii de votare pentru alegerile de mîine

La alegerile pentru Preşedintele României, cetăţenii români aflaţi în străinătate vor putea să voteze la orice secţie de votare din cele 294 înfiinţate în ţările în care se află comunităţi româneşti.

Pentru acestea au fost tipărite 600 000 de mii de buletine de vot.

Această categorie de votanţi trebuie să se prezinte la urne cu: paşaportul simplu, diplomatic sau de serviciu, inclusiv în varianta electronică, paşaportul simplu temporar sau cu titlul de călătorie.

Important de precizat: cetăţenii români aflaţi în oricare din ţările Uniunii Europeane în ziua votului pot folosi cartea de identitate.

Pentru românii care au domiciliul în străinătate dar în ziua alegerilor se află în România, este bine de ştiut că pot vota la orice secţie de pe teritoriul ţării noastre, însă după ce vor declara în scris, pe propria răspundere, că nu au mai votat şi nu vor mai vota la aceste alegeri. 

Aceştia vor avea nevoie la secţia de votare de: paşaportul simplu, cel simplu electronic sau cel simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close