Amenzi de peste 57.000 lei, aplicate instituţiilor care nu au îndepărtat zăpada din faţa sediilor
Primăria Capitalei continuă seria sancţiunilor. De data aceasta au fost vizate instituţiile care nu şi-au curăţat zăpada din faţa sediilor. Sorin Oprescu a cerut operatorilor responsabili cu deszăpezirea să împrăştie în continuare material antiderapant pentru combaterea poleiului. Primarul general a convocat următoarea şedinţă a comandamentului de iarnă pentru vineri seara, la ora 19:00.
Primăria Generală a aplicat amenzi în valoare de peste 57.000 de lei persoanelor juridice care nu au îndepărtat zăpada din faţa sediilor. De asemenea, 42 de şcoli şi 14 spitale au fost amendate, iar 70 de asociaţii de locatari au primit avertismente.
"Acestea sunt rezultatele faptului că unii dintre agenţii economici continuă , cu lipsă de civism, să nu dea zăpada din faţa casei", susţine primarul Capitalei.
Sorin Oprescu le-a solicitat inspectorilor de la Direcţia de Control să amendeze firmele şi asociaţiile de locatari care au primit deja avertismente, dar nu au îndepărtat totuşi zăpada.
"Nu putem să trăim liniştiţi unii cu alţii, în condiţiile în care unii muncesc de dau în brânci, şi alţii să mă invite probabil să le dau şi zăpada de pe maşini. Şi vor apărea patru mii de plângeri, pentru că le-am zgâriat maşina, că peria era cu dinţii tari", mai spune Oprescu.
Primarul general le-a cerut inspectorilor de la direcţia de control să verifice modul în care vor fi îndepărtaţi ţurţurii de gheaţă de la nivelul acoperişurilor, balcoanelor, imobilelor, precum şi ai celor din interiorul pasajelor rutiere.
Acţiunile de strângere a mormanelor de zăpadă vor continua şi în nopţile următoare.
Antena 3
-
CAMPANIE SUB ASCULTARE
16 Noi, 16:00 | 30 comentarii
-
O urnă cu cenuşă umană a fost găsită la Corund. Se bănuieşte că ar fi cenuşa poetului Jozsef Nyiro
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii -
Mesaj la pelerinajul maghiarilor de pe Şumuleul Mic: Nu criza să îi sperie pe oameni, ci lipsa de credinţă
26 Mai, 18:03 | 0 comentarii -
Un bărbat a fost rănit la o demonstraţie militară. Omului i-a explodat un proiectil artizanal în mână
26 Mai, 15:25 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Craiova. Patru tineri au fost prinşi în flagrant când furau 200 de litri de combustibil dintr-un tractor
26 Mai, 13:47 | 0 comentarii -
IGSU: Peste 800 de gospodării au fost inundate în ultimele 24 de ore
26 Mai, 13:19 | 2 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





