Antena 3 CNN Actualitate Angajaţii TAROM ar putea declanşa greva generală pe 14 noiembrie

Angajaţii TAROM ar putea declanşa greva generală pe 14 noiembrie

Angajaţii TAROM ar putea declanşa greva generală pe 14 noiembrie
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    08 Noi 2012   •   22:32

Angajaţii TAROM ar putea declanşa greva generală prin oprirea tuturor zborurilor pe 14 noiembrie, aceştia fiind nemulţumiţi de noii manageri şi de modul în care este administrată compania aeriană, a declarat joi, Aurel Curdov, secretar general al Sindicatului Naţional Tehnic TAROM.

"Suntem nemulţumiţi de noii manageri şi de modul cum este administrată compania. Strângem semnături, iar pe 12 noiembrie vom avea o discuţie cu reprezentanţii companiei. Dacă cerinţele noastre nu vor fi respectate, pe 14 noiembrie, odată cu greva generală de pe plan european, vom declanşa şi noi grevă prin oprirea tuturor zborurilor ", a anunţat Aurel Curdov, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că angajaţii TAROM consideră nejustificată decizia Consiliului de Administraţie de a semna contractul de mandat cu cei doi manageri străini, fără ca aceştia să prezinte un program de restructurare şi redresare a companiei.

"Acest program a fost solicitat ulterior, la trei luni după semnarea contractului. Atâta timp cât există motivaţie financiară - aşa cum se vrea acum - managerii români pot face şi ei performanţă. Dacă se doreşte motivarea financiară a managerului, normal ar fi ca acelaşi lucru să se întâmple şi cu restul salariaţilor. În caz contrar, se va crea o discriminare în ceea ce priveşte compensarea bănească", a precizat reprezentantul angajaţilor TAROM.

Acesta a menţionat că prezenţa a trei tipuri de aeronave în flota TAROM nu este o explicaţie pentru pierderile înregistrate de companie.

"TAROM are în dotare avioane de trei tipuri, însă nu considerăm că din acest motiv se pot accentua pierderile. În general, în Europa şi în lume companiile sunt dotate cu trei sau patru tipuri de aeronave, ceea ce nu înseamnă că aceste companii înregistrează pierderi din acest motiv. Direcţia Tehnică TAROM are personalul îmbătrânit, iar în următorii doi ani se vor pensiona peste 60% dintre ei. Cu toate acestea, conducerea nu aplică nicio măsură de prevenire", a explicat Curdov.

Acesta a subliniat că "în prezent de fac presiuni prin diverse căi de influenţă, pentru a permite accesul în hangarul direcţiei tehnice a companiei concurente Blue Air, acum când este crâncenă pentru a câştiga piaţa de mentenanţă în zonă".

Reprezentatul personalului tehnic a anunţat astfel că, având în vedere situaţia în care TAROM se găseşte, sindicatul este ferm hotărât să declanşeze mişcări sindicale de amploare, având sprijinul Federaţiilor Internaţionale la care sunt afiliaţi, până la declararea grevei generale, prin oprirea tuturor zborurilor.

Cine conduce TAROM

Noul director general al TAROM a fost numit Christian Edouard Heinzmann, activitatea acestuia urmând să înceapă pe 19 noiembrie, cu un contract pe patru ani.

Heinzmann este cetăţean belgian şi are o experienţă de peste 25 de ani în industria aviatică, deţinând, printre altele, funcţia de preşedinte al Grupului Luxair, compania naţională a Luxemburgului.

Totodată, Consiliul de Administraţie al TAROM l-a numit pe Michael Moriaty în poziţia de director general adjunct, cu funcţia de Chief Financial Officer (CFO). Moriaty este cetăţean britanic şi are o experienţă de peste 33 de ani în managementul financiar din industria aviatică în Marea Britanie, SUA, Japonia, Tailanda, Bangladesh, Scandinavia, Olanda şi Columbia. Acesta îşi va incepe activitatea pe 12 noiembrie 2012, cu un contract pe un an.

Pe 17 octombrie, Heinrich Vystoupil, fost manager pentru România al Austrian Airlines, a fost ales director general executiv al companiei TAROM, acestea renunţând după o săptămână deoarece pretenţiile salariale au fost considerate exagerate de membrii Consiliului de Administraţie al companiei TAROM.

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) TAROM a luat act de demisia lui Heinrich Vystoupil, numit în funcţia de director general şi de cea de membru in Consiliu de Administraţie pe 29 octombrie, ca urmare a neacceptării condiţiilor contractului de mandat, şi a aprobat revocarea sa din funcţia de administrator.




×
Subiecte în articol: Tarom greva generala
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close