Antena 3 CNN Actualitate Asistenta care a lăsat un om să moară a fost concediată

Asistenta care a lăsat un om să moară a fost concediată

Asistenta care a lăsat un om să moară a fost concediată
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    01 Sep 2014   •   20:23

Asistenta medicală care a declarat mort un bărbat fără măcar să încerce să îl resusciteze a fost dată afară de la Ambulanţa Constanţa.

Managerul serviciului de Ambulanţă spune că femeia a încălcat toate regulile pe care ar fi trebuit să le urmeze şi a dat dovadă de nepăsare.

Duminică seară, un turist în vârstă de 62 de ani a murit, după ce i s-a făcut rău dintr-o dată pe litoral. Martorii incidentului spun însă că omul ar mai fi avut o şansă dacă angajaţii de la ambulanţă şi-ar fi făcut treaba.


Asistenta de pe salvare l-a acoperit pe bărbat cu o pătură şi a ridicat din umeri, spunând că nu poate să facă mai mult. 
 
În timp ce zeci de apeluri cereau ajutor la 112 pentru turistul căzut pe faleză, un echipaj SMURD îşi făcea loc prin mulţime.
 
După zeci de minute de manevre de resuscitare ale echipajului SMURD, inima bărbatului a început să bată din nou. S-a oprit însă mai târziu la spital. 
 
Rudele au aflat de decesul bărbatului după ce au sunat disperate pe telefonul mobil, iar un poliţist aflat la faţa locului a răspuns şi le-a dat vestea.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close