Un număr de 12 mame din Buzău vor trebui să înapoieze indemnizaţiile de creştere a copilului pe care le-au primit în mod ilegal, printre acestea fiind şi o femeie care a declarat că are gemeni, deşi în realitate nu este aşa, potrivit Mediafax.
Cele 12 buzoience care vor trebui să restituie banii pe care i-au primit în mod ilegal, pe perioada anului trecut, au fost descoperite în urma unui control efectuat la recomandarea prefectului de Buzău, Paul Beganu, de Curtea de Conturi.
Cercetările declanşate la Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Buzău au scos în evidenţă că, în decursul anului trecut, au fost făcute ilegal plăţi în valoare de peste un milliard şi jumătate de lei vechi. Sumele au ajuns la 12 mămici care nu îndeplineau însă condiţiile legale pentru a beneficia de indemnizaţii de creştere a copilului.
Unele dintre beneficiare nu aveau stagiul de cotizare obligatoriu de douăsprezece luni, înainte de naşterea copilului, altele au primit indemnizaţii mai mari, în timp ce alte femei au încasat banii de la stat deşi se întorseseră la serviciu.
De asemenea, a existat un caz în care o femeie a declarat că are gemeni, în urma cercetărilor Curţii de Conturi reieşind că cel de-al doilea copil aparţinea, de fapt, altei familii.
În urma controlului, Curtea de Conturi a dispus recuperarea de la beneficiare a sumelor acordate ilegal.
În plus, trei funcţionari din cadrul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Buzău sunt cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu.
Antena3.ro
Foto: INTACT Images
Buzău. 12 mame vor trebui să înapoieze indemnizaţiile de creştere a copilului, primite ilegal
-
O femeie din Brazilia are 50 de copii (VIDEO)
25 Mai, 11:57 | 2 comentarii
-
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii -
Primăria, operatorii de salubrizare şi ApaNova susţin că sunt pregătiţi să intervină, dacă este nevoie
26 Mai, 19:18 | 0 comentarii -
O urnă cu cenuşă umană a fost găsită la Corund. Se bănuieşte că ar fi cenuşa poetului Jozsef Nyiro
26 Mai, 18:24 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Mesaj la pelerinajul maghiarilor de pe Şumuleul Mic: Nu criza să îi sperie pe oameni, ci lipsa de credinţă
26 Mai, 18:03 | 0 comentarii -
Un bărbat a fost rănit la o demonstraţie militară. Omului i-a explodat un proiectil artizanal în mână
26 Mai, 15:25 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





