Antena 3 CNN Actualitate Ce pot vedea copiii care calcă pragul Bisericii Negre: "Sunt poveşti de secole în interior"

Ce pot vedea copiii care calcă pragul Bisericii Negre: "Sunt poveşti de secole în interior"

Ce pot vedea copiii care calcă pragul Bisericii Negre: "Sunt poveşti de secole în interior"
de O.P.    |    02 Apr 2015   •   11:55

"Şcoala Altfel" - un program educaţional menit să le ofere elevilor o deschidere către cunoaştere într-un mod aplicat şi interesant.

Cu această ocazie, Biserica Neagră poate fi un loc în care elevii şi profesorii pot învăţa şi pot vedea cu ochii lor istoria vie.

De marţi până vineri programul de vizitare va fi prelungit până la ora 19:00, iar tineri voluntari vor realiza ghidaje gratuite pentru grupurile de elevi, în ordinea sosirii şi a solicitărilor, începând cu ora 10:00.

În aceste zile, de la ora 12:00 la 12:20, organiştii Bisericii Negre vor oferi scurte recitaluri la orga Buchholz, pentru grupurile care se vor afla în incinta bisericii în acest interval. Costul biletului de intrare pentru elevi este de 3 lei.

„Pentru al treilea an consecutiv desfăşurăm proiectul Ora de Biserica Neagră, prin care dorim să facem cunoscută istoria bisericii elevilor şi profesorilor. Este o bucurie aparte când poţi pune în contact curiozitatea de copil cu poveştile de peste secole ale Bisericii Negre“, a declarat preotul Peter Demuth, coordonatorul proiectului.

Data de 7 aprilie marchează şi trecerea la programul de vară al Bisericii Negre. Edificiul va putea fi vizitat de marţi până sâmbătă de la ora 10:00 la 19:00 şi duminica de la 12:00 la 19:00.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close