Antena 3 CNN Actualitate Consilier al premierului: Tentativele de spargere a paginilor web guvernamentale sunt foarte frecvente

Consilier al premierului: Tentativele de spargere a paginilor web guvernamentale sunt foarte frecvente

Consilier al premierului: Tentativele de spargere a paginilor web guvernamentale sunt foarte frecvente
Sursa foto: Foto: sandiegopchelp
23 Feb 2013   •   15:53

Tentativele de a sparge pagini web guvernamentale sau de instituţii publice şi nu numai în cazul României sunt foarte frecvente, a declarat, sâmbătă, la Guvern, consilierul premierului pe probleme de transparenţă Cristian Bătan, cu prilejul lansării maratonului de programare - hackathon.
   
"Tentative de a sparge pagini guvernamentale sau de instituţii publice şi nu numai în cazul României sunt foarte frecvente, uneori chiar involuntare, cel care încearcă nu îşi propune să ajungă acolo şi vă amintiţi în foarte multe cazuri de presă în care copii din România au spart cine ştie ce site-uri guvernamentale de prin SUA. Pentru că avem inteligenţă şi materie primă în acest domeniu doar că nu prea reuşim să îi ţinem la un loc sau să îi ţinem prin preajmă", a spus Bătan.
   
Potrivit oficialului, astfel de tentative se înregistrează în fiecare zi, dar mare parte dintre ele nu reuşesc.
   
"Tentative sunt în fiecare zi, inclin să cred, mare majoritate nu reuşesc. Este o provocare pentru tineri, pentru că este o cale uşoară de a demonstra că eşti foarte capabil, că dacă treci prin etapa tradiţională interviuri, în două luni poate ajungi să vorbeşti cu cineva important. Dar dacă reuşeşti peste noapte să faci ceva de acest gen poate primeşti un telefon", a explicat consilierul premierului.

×
Parteneri
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege
x close