Antena 3 CNN Actualitate Darius Vâlcov, plasat în arest la domiciliu

Darius Vâlcov, plasat în arest la domiciliu

Darius Vâlcov, plasat în arest la domiciliu
de O.P.    |    26 Mar 2015   •   19:00
UPDATE - Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov va fi plasat în arest la domiciliu, au decis joi seară magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea nu este definitivă.

Care sunt condiţiile şi obligaţiile impuse de arestul la domiciliu:

- să nu părăsească imobilul în care locuieşte fără permisiunea organului judiciar în faţa căruia se află cauza, a judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de a se supune restricţiilor stabilite de acestea.

- să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

- să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, cu martorii, precum şi cu ceilalţi subiecţi procesuali.

În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

UPDATE - Darius Vâlcov a părăsit sediul ICCJ, după aproximativ cinci ore, şi va aştepta acasă decizia magistraţilor, care judecă arestarea sa preventivă, ordonanţa de reţinere a fostului ministru al Finanţelor expirând în jurul orei 17.00.

Darius Vâlcov a plecat de la instanţa supremă în jurul orei 17.40.

La ieşirea din sediul ICCJ, Darius Vâlcov a spus că va aştepta decizia instanţei şi va vedea apoi ce se va întâmpla. "Aşteptăm decizia instanţei şi apoi vom vedea. Haideţi să nu facem justiţie la televizor", a afirmat Vâlcov.
   
Ordonanţa de reţinere emisă de procurorii DNA pe numele acestuia a expirat  în jurul orei 17.00.

UPDATE
. Avocata lui Darius Vâlcov, Lucia Furtună, a explicat, pentru presă, că nu există probe sau indicii care să confirme acuzaţiile procurorilor. 
 
"Denunţătorii nu au spus niciodată că domnul Vâlcov ar fi distrus ceva. Nu există o dovadă că ar fi fost vorba despre vreun ordin, nu putem vorbi în domeniul penal despre "dorinţe". Vorbim de alte probatorii, de alte înscrisuri, care se referă la alte infracţiuni, săvârşite de alte persoane. V-aţi întrebat la cine era seiful? Deocamdată, apărării i s-a prezentat o cutie de pe care s-au luat nişte amprente şi care conţinea bani şi alte obiecte. Nu ştim ale cui sunt amprentele, încă nu s-a făcut expertiza. Nu ştiu despre ce lingouri de aur se vorbeşte"

UPDATE - Darius Vâlcov a fost adus, joi, din Arestul Poliţiei la instanţa supremă, care urmează să decidă dacă admite propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a fostului ministru al Finanţelor, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Fostul ministru nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul instanţei, el fiind dus de mai mulţi oameni ai legii în sala de judecată.

Darius Vâlcov este încarcerat de miercuri seara, după ce Senatul a avizat cererea DNA de reţinerea şi arestarea a sa.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză pe Darius Vâlcov de trafic de influenţă, după ce el ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

UPDATE:  Potrivit DNA, în anul 2009, Darius Vâlcov a primit, în calitate de primar al municipiului Slatina, două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul SC Tehnologica Radion, pentru a acorda acestei firme contracte publice pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. Faptele ar fi fost săvârșite în perioada 2009 — 2013.

----------------------------------------------------------------------------

Darius Vâlcov află astăzi dacă va rămâne pentru 30 de zile în spatele graţiilor. Fostul ministru de Finanţe a fost reţinut ieri pentru 24 de ore de procurorii DNA.

El este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri. Vâlcov a mai primit o lovitură: DNA a cerut încă un aviz pentru arestarea lui, de data aceasta fostul ministru fiind suspectat că şi-a folosit influenţa ca să sprijine anumite firme, pe care le administra prin interpuşi.

Darius Vâlcov a încheiat ziua cu cătuşe la mâini după ce senatorii au aprobat cererea DNA de arestare.

În acest dosar, Vâlcov este acuzat de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă, pentru că, pe vremea când era primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

De ziua lui, Darius Vâlcov a primit însă şi o a doua cerere DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive. În acest caz este vorba despre folosirea de către Vâlcov a informaţiilor obţinute în perioada cât a fost primar, senator şi ministru, în scopul sprijinirii unei firme de cadastru, a uneia de contabilitate şi a unui birou de avocatură.

Procurorii susţin că toate acestea îi aparţineau, dar erau administrate prin interpuşi. Vâlcov ar fi obţinut astfel mai multe bunuri, între care lingouri de aur, tablouri şi bani, pe care le-a ţinut ascunse într-un seif, în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu.

Acesta este prietenul dar şi finul fostului ministru. Se pare însă că Bărbulescu a fost cel care le-a spus anchetatorilor despre mica averea pe care Vâlcov o depozitase în casa lui şi despre modul în care aceasta a fost obţinută.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close