Antena 3 CNN Actualitate Decizia judecătorilor care l-a dezarmat pe Cioacă. Ce a aflat fostul poliţist în urmă cu puţin timp

Decizia judecătorilor care l-a dezarmat pe Cioacă. Ce a aflat fostul poliţist în urmă cu puţin timp

Decizia judecătorilor care l-a dezarmat pe Cioacă. Ce a aflat fostul poliţist în urmă cu puţin timp
de O.P.    |    04 Mar 2013   •   13:12

Poliţistul Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, rămâne în arest, în Penitenciarul Colibaşi, magistraţii Tribunalului Argeş respingând, luni, cererea de revocare a măsurii arestării preventive a lui Cioacă, formulată de către avocatul acestuia.
  
Potrivit judecătorilor argeşeni, solicitarea a fost judecată în şedinţă deschisă, iar după aproape două ore, timp în care decizia a rămas în pronuţare ,magistraţii au hotărât ca procesul să continue cu inculpatul în stare de arest preventiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.
  
Procesul pe fond în care poliţistul Cristian Cioacă este acuzat că şi-a omorât soţia, pe Elodia Ghinescu, a fost amânat pentru 2 aprilie, din lipsă de procedură, în condiţiile în care copilul soţilor Cioacă a fost introdus ca parte în proces, la propunerea avocatului poliţistului, Maria Vasii.
  
Magistraţii Tribunalului Argeş au admis cererea avocatei poliţistului şi au dispus amânarea, peste o lună, a procesului pe fond. Poliţistul Cristian Cioacă a pledat nevinovat în faţa instanţei şi a cerut magistraţilor să fie pus în libertate, spunând că se va prezenta la fiecare termen al proceselor pe care le are, argumentand ca şi până în momentul arestării sale preventive, că el nu s-a eschivat anchetei poliţiştilor şi procurorilor şi a fost la toate înfăţişările şedinţelor de judecată.

Cristian Cioacă a fost arestat în decembrie anul trecut, după mai mult de cinci ani de anchete. Fostul poliţist, care îşi susţine în continuare nevinovăţia, susţine că Elodia trăieşte şi se ascunde într-o mânăstire.

Cristian Cioacă a susţinut, vreme de 6 ani, că Elodia Ghinescu trăieşte şi că el nu are nicio legătură cu dispariţia soţiei sale. Declaraţiile lui nu i-au convins însă pe anchetatori, care l-au considerat tot timpul principalul suspect în acest caz.

Bănuielile s-au îndreptat împotriva lui Cristian Cioacă imediat după dispariţia Elodiei, în 30 august 2007. În seara în care a dispărut avocata, fostul poliţist ar fi trebui să lucreze, dar a făcut schimb de tură cu un coleg.

În plus, anchetatorii au găsit, în locuinţa celor doi soţi,  urme de sânge. Iar din maşina fostului poliţist au ridicat un pistol pe tocul căruia erau urme de sânge aparţinând Elodiei.

Probele au fost suficiente ca să se înceapă urmărirea penală împotriva lui Cioacă. Procurorii au cerut arestarea preventivă a poliţistului braşovean, însă instanţa a decis să-l lase în libertate.

Noi probe care îl incriminau pe Cristian Cioacă au fost găsite în timp ce echipele de jandarmi căutau cadavrul Elodiei. Aceştia au descoperit într-o râpă de lângă Poiana Braşov un prosop şi un cuţit din casa avocatei.

Pe ambele obiecte erau urme de sânge şi fire de păr ale Elodiei Ghinescu. Fostul poliţist a negat însă în continuare că şi-ar fi ucis soţia.

Pe 20 septembrie 2007 Cristian Cioacă a fost reţinut. A picat testul la poligraf, la întrebările esenţiale. A doua zi, procurorul Marius Iacob a propus arestarea preventivă pentru 10 zile, însă ju­decătorul a res­pins propunerea.

Pe 8 octombrie, într-o râpă aflată pe drumul ce leagă Poiana Braşov de Râşnov au fost găsiţi şase saci menajeri plini cu obiecte din casa celor doi soţi. Printre acestea şi o cămaşă de poliţist pe care a fost găsit ADN-ul lui Cristian Cioacă şi sângele soţiei dispă­rute.

Fostul poliţist a fost arestat, sub acuzaţia de omor calificat şi profanare de cadavre, abia în 5 decembrie 2012, la 5 ani de la dispariţia Elodiei, după ce procurorii au adus noi probe în dosar. Cioacă a spus însă că soţia sa trăieşte şi că se ascunde într-o mânăstire.





×
Parteneri
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!
x close