Antena 3 CNN Actualitate Cultură „Jurnalul unui fotbalist de buzunar”, o carte pentru copii plină de umor, semnată de Alec Blenche, se lansează la Târgul Gaudeamus

„Jurnalul unui fotbalist de buzunar”, o carte pentru copii plină de umor, semnată de Alec Blenche, se lansează la Târgul Gaudeamus

Andra Oancea
4 minute de citit Publicat la 08:00 06 Dec 2025 Modificat la 08:05 06 Dec 2025
coperta carte jurnalul unui fotbalist de buzunar
Cartea „îmbină pasiunea pentru fotbal cu provocările universale ale copilăriei, într-un stil proaspăt, autentic și captivant”. Foto: Editura Litera

Tudor Pelin este un băiețel de 11 ani, nici prea înalt, nici prea scund, are ochii mari, picioare zdravene, viteză bună și...talent de atacant. Este și personajul principal din noua carte de copii, Jurnalul unui fotbalist de buzunar, ce poartă semnătura îndrăgitului autor Alec Blenche. Volumul este doar primul dintr-o serie dedicată copiilor care visează la fotbal, dar și părinților care vor să-i smulgă pe cei mici din fața ecranelor și să-i ducă afară. Publicată la Editura Litera, în parteneriat cu Academia Hagi, cartea este lansată sâmbătă, la Târgul Gaudeamus, unde sunt așteptați cei mai mici dintre cititori. 

„Jurnalul unui fotbalist de buzunar. Șuturi, șosete și secrete” este primul volum dintr-o nouă serie de cărți pentru copii, semnată de unul dintre cei mai iubiți și prolifici autori de cărți pentru copii din țara noastră, Alec Blenche.

Cartea „îmbină pasiunea pentru fotbal cu provocările universale ale copilăriei, într-un stil proaspăt, autentic și captivant”, transmite Editura Litera. 

O rețetă de succes: umor și personaje fermecătoare

Volumul este o bucurie de citit de la cap la coadă, mai ales atunci când lectura are loc împreună cu copilul. Este scrisă cu un umor fermecător, care îi cucerește pe cei mici și stârnește sentimente de nostalgie printre părinți. Nu odată m-am trezit zâmbind, amintindu-mi de năstrușniciile pe care le făceam în curtea școlii, cu colegii mei.

Alec Blenche nu a uitat cum este să fii copil, a surprins exact gândurile unui mic om care învață să navigheze prin viață într-o lume de adulți, pe care nu o înțelege cu totul, dar ale cărei subtilități le intuiește cu umor și le ocolește abil. Cartea e plină de învățături „de la copil la copil”, căpătate după greșeli pe care le-am făcut cu toții cel puțin o dată. 

Personajele sunt încântătoare: de la Tudor Pelin, un băiat pasionat de fotbal, care are un hamster pe care îl cheamă Gogoașă, și nu-și dorește nimic mai mult decât să câștige „Cupa Prieteniei”, la Vali care este îngrozit de...matematică, acel „monstru cu tentacule de ecuații care îți sufocă visele”, la Mara care la 11 ani nu scrie versuri de dragoste, cum cred băieții, ci strategii pentru victorie și manuale de tactică, la micuța Oli, sora lui Tudor, la Nea Titi, bătrânul antrenor care îi învață pe acești mici fotbaliști că fotbalul, sportul, nu e doar despre a câștiga, ci mai ales despre a lucra împreună, a-ți respecta coechipierii și adversarii, a-ți depăși temerile și propriile limite. 

„Lumea văzută prin ochii lui Tudor Pelin, un băiat de 11 ani pasionat de fotbal, se transformă radical când școala anunță începerea „Cupei Prieteniei” - un turneu ce are ca premiu o excursie la Aqua Galaxy. Tudor și prietenii săi se confruntă cu o înfrângere usturătoare care amenință să le distrugă visul. Vor găsi oare autoproclamații „Fotbaliști de buzunar” puterea de a transforma eșecul în reușită?”, scrie Editura Litera în descrierea cărții

Răspunsul îi află doar cei care citesc cartea. Este o călătorie care merită.

Cartea se remarcă prin mai multe elemente: 

  • are o perspectivă educațională: conține lecții valoroase despre prietenie, munca în echipă, echilibrul emoțional, depășirea eșecului, pasiunea pentru învățare, importanța mișcării, importanța unei alimentații sănătoase și încrederea în sine;
  • are o voce narativă autentică: Tudor este un narator sincer, amuzant și autentic, reprezentativ pentru gândurile și emoțiile copiilor de vârsta lui;
  • are umor de la prima până la ultima pagină: de la comparațiile amuzante („Vali, înalt și subțire ca un stâlp de iluminat public”) la situațiile comice (când hamsterul este confundat cu un caca de câine), la mici incursiuni în mintea unui copil de 11 ani („Cum să vorbești cu un adult despre probleme serioase: NU începe cu „știu că ești bătrân, dar...”);
  • este și un dicționar etimologic: fiecare capitol are o referire explicativă interesantă dar și amuzantă despre un cuvânt uzual;

Lansare la Târgul Gaudeamus 

„Jurnalul unui fotbalist de buzunar. Șuturi, șosete și secrete” se lansează, pentru a doua oară, sâmbătă, 6 decembrie, la Târgul Gaudeamus din București, începând cu ora 11:00. La eveniment vor participa „căpitanul” echipei, autorul Alec Blenche, iar discuția va fi „arbitrată” de Monica Davidescu.

Invitat este și Rareș Prisacariu, copilul de doar nouă ani mare iubitor de lectură. 

 

Cartea a fost lansată și în luna noiembrie la baza Academiei Hagi din Ovidiu. Pe lângă eroii din carte, copiii au făcut cunoștință cu autorul Alec Blenche și cu căpitanul Farului, Ionuț Larie, iar la eveniment a fost proiectat un videoclip în care fotbaliști, foști elevi al Academiei Hagi, între care și Ianis Hagi, Răzvan Marin, Florin Tănase și Denis Alibec, le-au vorbit celor mici despre importanța lecturii și a sportului pentru viitorul lor. 

„Jurnalul unui fotbalist de buzunar reprezintă mai mult decât o nouă serie pentru copii - este o platformă pentru promovarea lecturii, a valorilor sportive și a dezvoltării personale. Într-o eră a dispozitivelor digitale, această poveste reușește să capteze atenția copiilor prin apropierea de pasiunea lor pentru fotbal și să îi introducă în lumea cărților într-un mod natural și captivant”, transmite Editura Litera. 

Cine este Alec Blenche

Alec Blenche este unul dintre cei mai îndrăgiți și prolifici autori români de literatură pentru copii. Cu peste 70 de cărți publicate și peste 600.000 de exemplare vândute, autorul este una dintre cele mai autentice și valoroase voci din peisajul literar contemporan. 

Fenomenul „Călătoriile lui Erus” l-a consacrat drept cel mai iubit autor al noii generații. Inițiator al proiectului național „Educație prin virtuți și povești”, Alec Blenche nu doar scrie cărți, ci construiește caractere.

Premiat pentru contribuția sa la literatura pentru copii, cărțile sale sunt citite în școli, jucate pe scene de teatru și folosite ca instrumente educaționale în toată țara. 

Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, ediţia Bucureşti 2025, are loc la Romexpo între 3-7 decembrie. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close