Antena 3 CNN Actualitate Fost director general al RATB, reţinut de procurorii DNA într-un dosar de trafic de influenţă

Fost director general al RATB, reţinut de procurorii DNA într-un dosar de trafic de influenţă

Fost director general al RATB, reţinut de procurorii DNA într-un dosar de trafic de influenţă
30 Ian 2015   •   12:58

Fostul director general al RATB Viorel Popescu a fost reţinut de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul lunii decembrie 2011, premergător sărbătorilor de iarnă, Viorel Popescu, în calitate de director general al RATB, a primit pentru sine, în mod indirect (prin intermediul unei alte persoane), de la administratorii unor societăţi comerciale, la sediul Regiei Autonome de Transport Bucureşti, suma de 2.500 euro.

În schimbul acestei sume de bani, Viorel Popescu urma să intervină pe lângă funcţionarii competenţi din cadrul RATB, în scopul derulării în condiţii avantajoase, pentru firmele celor doi oameni de afaceri, a unui contract al cărui obiect îl constituia vânzarea de către această instituţie a unui număr de 232 de mijloace de transport casate (din parcul propriu în vederea dezmembrării şi valorificării ulterioare a deşeurilor rezultate), precum și în vederea atribuirii ulterioare a unor alte contracte similare către societăţile celor două persoane.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Viorel Popescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un alt dosar, la data de 18 septembrie 2014, în sarcina acestuia reţinându-se infracţiunile de abuz în serviciu, în scopul obţinerii, pentru sine ori pentru altul, de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave şi conflict de interese.

Fostul director al RATB va fi prezentat vineri la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close