Antena 3 CNN Actualitate Fostul premier Adrian Năstase, vizitat la închisoare de avocatul său. Cazacu: o să aflaţi nişte lucruri inedite

Fostul premier Adrian Năstase, vizitat la închisoare de avocatul său. Cazacu: o să aflaţi nişte lucruri inedite

Fostul premier Adrian Năstase, vizitat la închisoare de avocatul său. Cazacu: o să aflaţi nişte lucruri inedite
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    07 Ian 2014   •   14:37

Fostul premier PSD Adrian Năstase a fost vizitat marţi, la penitenciarul Rahova, de unul dintre avocaţii săi, Ioan Cazacu.

 
Apărătorul lui Năstase a spus că fostul premier se simte bine şi că "în acest dosar se va face, cu siguranţă, o nouă plângere".
 
Năstase va fi suspus examenului medical, iar acum este în carantină, unde va sta timp de cel mult 21 de zile, la Rahova, aşa cum spune legea. 
 
Avocatul său i-a adus mai multe ziare şi mesaje de susţinere din partea cunoscuţilor. De asemenea, a mai spus Ioan Cazacu, Adrian Năstase va avea cartelă telefonică la închisoare, pentru că are dreptul să vorbească la telefon.
 
În ce priveşte vizitele, fostul premier poate primi patru vizite pe lună ale familiei, iar avocatul îl poate vizita oricând.
 
"Are un regim corect, nu preferinţial", a ţinut să precizeze Cazacu.

De asemenea, apărătorul lui Năstase a adăugat că fostul premier va mai scrie cărţi în închisoare, dar va avea şi postări pe blog "din care o să aflaţi nişte lucruri inedite".

Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, fost inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, la patru ani cu executare.

Adrian Năstase a fost încarcerat, luni seară, la Penitenciarul Rahova.

Secţia de procurori a CSM a decis, marţi, să sesizeze Inspecţia Judiciară, în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase, potrivit cărora Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu.

Declaraţiile premierului nu au rămas fără ecou. Preşedintele Traian Băsescu l-a atacat, marţi, pe Victor Ponta, spunând că susţine că prim-ministrul aduce prejudicii ţării prin declaraţiile sale referitoare la justiţe. 

Citiţi şi Cât va sta, de fapt, Adrian Năstase în puşcărie


×
Subiecte în articol: nastase condamnat Adrian Nastase
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close