Antena 3 CNN Actualitate Fraudă cu fonduri europene, anchetată de DNA. Procurorii audiază oameni de afaceri şi funcţionari publici

Fraudă cu fonduri europene, anchetată de DNA. Procurorii audiază oameni de afaceri şi funcţionari publici

Fraudă cu fonduri europene, anchetată de DNA. Procurorii audiază oameni de afaceri şi funcţionari publici
27 Aug 2014   •   14:35
UPDATE 14.36 - Primul suspect din dosarul privind suspiciuni de corupţie şi obţinere nelegală de fonduri europene în judeţul Braşov a fost adus, miercuri, la sediul DNA - Structura centrală pentru a fi audiat.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, Martin Neluţ, administrator al SC Nelutin Construct, este audiat deja de procurori, el fiind suspectat că a oferit materiale de construcţie către doi oameni de afaceri pentru mai multe proiecte privind creşterea de păsări pentru care aceştia au întocmit dosare pentru fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 2,4 milioane lei.

Sursele susţin că documentaţia era falsificată pentru creşterea costurilor acestor proiecte astfel încât să fie încasaţi cât mai mulţi bani.

Pe parcusul finalizării percheziţiilor, la DNA ar urma să fie aduşi pentru audiere alţi patru suspecţi.

Aceleaşi surse au precizat că în dosar ar fi implicaţi oamenii de afaceri Gheorghe Dudu şi Florin Macovei, care au urmărit obţinerea de finanţare comunitară nerambursabilă pentru proiectele promovate prin firmele proprii.

Cei doi ar fi creat un sistem relaţional — bazat pe cointeresare materială — la nivelul unor funcţionari din OJPDRP, prin care îşi promovau proiecte de investiţii care, însă, nu îndeplineau condițiile de eligibilitate pentru obţinerea finanţării comunitare.

Ştire iniţială 09.20
Procurorii DNA efectuează, miercuri, 27 de percheziţii domiciliare, din care una este sediul unei instituţii publice, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate de fraude cu fonduri europene.

Percheziţiile vizează şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din Braşov, directorul instituţiei urmând să fie adus la Bucureşti pentru audieri în acest dosar.

Procurorii fac cercetări în această cauză pentru săvârşirea, în perioada 2011-2014, a unor presupuse infracţiuni de corupţie şi obţinere nelegală de fonduri europene, a precizat DNA.
 
La finalul percheziţiilor vor fi duse la audieri cinci persoane, printre care şi doi oameni de afaceri, au precizat sursele citate.
   
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

×
Subiecte în articol: Brașov dosar penal
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close