Antena 3 CNN Actualitate Frecventarea orei de Religie - aviz pozitiv din partea Comisiei juridice a Senatului

Frecventarea orei de Religie - aviz pozitiv din partea Comisiei juridice a Senatului

Frecventarea orei de Religie - aviz pozitiv din partea Comisiei juridice a Senatului
Sursa foto: basilica.ro
28 Apr 2015   •   15:54

Comisia juridică a Senatului a avizat propunerea Consiliului Consultativ al Cultelor din România, potrivit cărei elevii participă la ora de Religie sau se pot muta de la ora de religie a unui alt cult doar în urma unei cereri scrise, a lor dacă sunt majori, a părinţilor sau a tutorelui legal.
Membrii comisiei juridice a Senatului au discutat, marţi, amendamentul Legii educaţiei propus de către Consiliului Consultativ al Cultelor din România.

"Hristos a înviat!", a spus reprezentantul acestui Consiliu, prezent la şedinţă, iar câţiva membri ai comisiei au răspuns :"Adevărat a-nviat!".
"Mă numesc Ionuţ Corduneanu, sunt vicarul administrativ al Patriarhiei Române. Punctul de vedere pe care-l susţin nu este doar al Patriarhiei Române, este al Consiliului Consultativentativ al Cultelor din România, adoptat în şedinţa din 28 februarie, 2015.(...)

Camera Deputaţilor a adoptat un text care este aproape identic cu cel propus de Consiliului Consultativ al Cultelor din România", a afirmat acesta. El a adăugat că noua formulare respectă decizia Curţii Constituţionale, elimină problemele birocratice pe care părinţii ar fi fost nevoiţi să le suporte şi păstrează Religia în trunchiul comun al disciplinelor şcolare.

Vicarul administrativ al Patriarhiei Române a dat citire textului pe care Consiliului Consultativ al Cultelor din România l-ar dori inclus în Legea educaţiei, iar Senatorii au avut doar observaţii legate de formă, nu şi de conţinut.
După câteva dezbateri, ei au căzut de acord asupra textului, iar preşedintele comisiei l-a adus la cunoştinţa celor prezenţi.

"Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de Religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorului legal, iar schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă.

Prin această prevedere, că schimbarea opţiunii se poate face în scris, practic se introduce posibilitatea schimbării opţiunii, inclusiv renunţarea, se respectă drepturile şi libertăţile", a spus Ovidiu Boboc, preşedintele comisiei, precizând totodată că formularea îi aparţine comisiei de învăţământ a Senatului.Totodată, s-a căzut de acord şi asupra prevederii care stipulează neluarea în calcul a Religiei la încheierii situaţiei şcolare.
   
"În cazul în care elevul nu frecventează orele de Religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină", se mai arată în finalul amendamentului.
Reprezentantul Patriarhiei a fost de acord cu forma finală, iar membrii comisiei juridice au votat pozitiv în unanimitate textul care va fi propus plenului Senatului ca amendament la Legea educaţiei.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close