Antena 3 CNN Actualitate În premieră: România, ţara cu resurse naturale în valoare de miliarde de euro, exploatate de străini

În premieră: România, ţara cu resurse naturale în valoare de miliarde de euro, exploatate de străini

În premieră: România, ţara cu resurse naturale în valoare de miliarde de euro, exploatate de străini
Sursa foto: Foto. Videonews
23 Mai 2011   •   13:49

Ediţia de duminică a emisiunii "În premieră" cu Carmen Avram a prezentat un material interesant despre potenţialul imens de resurse naturale al României, potenţial de care profită însă străinii şi nu noi.

În subsolul mai multor zone din ţară s-au descoperit cantităţi imense de gaz de şist, privit de mulţi ca şi combustibilul viitorului, în condiţiile în care resursele actuale se împuţinează pe zi ce trece. Conform documentelor oficiale, resursele de ţiţei din România mai sunt suficiente pentru încă 12 ani. Statul român nu se grăbeşte însă câtuşi de puţin pentru a profita de noile oportunităţi şi a investi efort, timp sau bani în această direcţie, aşa că străinii îl exploatează în locul nostru.

În pofida opiniei general impuse conform căreia România este o ţară săracă fără resurse naturale, nevoită să importe şi să plătească preţuri uriaşe pentru încălzire, carburanţi şi implicit alimente, ţara noastră este pe locul al doilea în Europa după Marea Britanie, din punct de vedere al resurselor potenţiale.

Companii occidentale investesc de doi ani încoace sume de sute de milioane de euro pentru a descoperi noi zăcăminte în România. Este vorba despre companii-gigant producătoare de petrol din Statele Unite, precum Exxon şi Chevron, compania MOL din Ungaria şi investitori englezi.

Cantităţile imense de resurse din ţară reprezintă o afacere profitabilă doar pentru străini, în timp ce România se alege cu valoarea taxelor infime plătite de aceştia pentru a le extrage în folosul lor.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close