Antena 3 CNN Actualitate MAE: Nu a fost găsit niciun român pe listele de pasageri ale avionului prăbuşit în Mali

MAE: Nu a fost găsit niciun român pe listele de pasageri ale avionului prăbuşit în Mali

MAE: Nu a fost găsit niciun român pe listele de pasageri ale avionului prăbuşit în Mali
Sursa foto: Foto: flickr.com
de M.Z.    |    28 Iul 2014   •   19:59
La bordul avionului Air Algerie, prăbuşit pe 24 iulie în Mali, nu a fost identificat niciun român, a anunţat, luni, Ministerul de Externe, în urma verificărilor complexe efectuate în evidenţele informatizate ale MAE şi MAI a numelor aflate pe listele de pasageri, se arată într-un comunicat al ministerului.
 
"Celulele de criză constituite de către autorităţile din Burkina Faso şi responsabilii companiei aeriene Air Algerie au confirmat, prin documente oficiale scrise, că la bordul aeronavei AH5017, prăbuşite în Mali, nu s-a aflat nici un cetăţean român", a informat, luni, MAE, printr-un comunicat de presă.
 
De altfel, informaţia a fost confirmată şi de celulele de criză din Franţa, Algeria şi Burkina Faso.
 
În prezent, ancheta privind cauzele prăbuşirii avionului şi procedura de identificare a pasagerilor avionului Air Algerie este în derulare.
 
Iniţial, în urma informaţiilor preliminare furnizate de Ministerul algerian Externe, MAE a precizat, joi, că la bordul avionului Air Algerie, prăbuşit în aceeaşi zi în Mali, s-ar afla şi un cetăţean român
 
Vineri, MAE a revenit, precizând că nu se confirmă prezenţa vreunui cetăţean român. 

Un reprezentant al Ministerului algerian de Externe a informat, vineri, Ambasada României că prezenţa unui român la bordul avionului Air Algerie prăbuşit joi în Mali nu a putut fi confimată, precizează MAE, care a demarat "o procedură complexă" de verificare a pasagerilor.

Ambasada României în Algeria a informat, vineri, Centrala MAE că un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe din Algeria a revenit asupra informaţiei comunicată oficial anterior cu privire la existenţa unui cetăţean român la bordul avionului aparţinând companiei algeriene menţionate.
 
Reprezentantul MAE algerian a precizat că informaţia privind prezenţa românului nu a putut fi confirmată până în prezent, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Bucureşti.
 
Avionul Air Algerie care zbura din Burkina Faso spre Algeria s-a prăbuşit, joi, în Mali. La bordul avionului se aflau 110 pasageri şi şase membri ai echipajului.

Avionul de tip McDonnell Douglas (MD-83), aparţinând Air Algerie/Swiftair, decolase de la Ouagadougou (Burkina Faso) şi se îndrepta spre Alger (Algeria).

×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close