Antena 3 CNN Actualitate O sută de case şi anexe gospodăreşti din Harghita, inundate în urma unei ploi torenţiale

O sută de case şi anexe gospodăreşti din Harghita, inundate în urma unei ploi torenţiale

O sută de case şi anexe gospodăreşti din Harghita, inundate în urma unei ploi torenţiale
Sursa foto: Foto: Intact Images
19 Iun 2013   •   22:29

O sută de case şi anexe gospodăreşti din localitatea Căpâlniţa, judeţul Harghita, au fost inundate, miercuri, în urma unei ploi torenţiale, informează Mediafax.
   
Şeful Centrului operaţional de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat că miercuri după-amiază a plouat torenţial în munţii din apropierea comunei Căpâlniţa, cantitatea de precipaţii depăşind 90 de litri pe metrul pătrat, într-o oră.
   
Potrivit sursei citate, din cauza torentelor de pe versanţi s-a format o viitură pe râul Homorodul Mic, fiind inundate 35 de case, 65 de anexe gospodăreşti şi zece hectare de păşune.
   
Totodată, au fost afectaţi nouă kilometri de drumuri comunale, doi kilometri de drumuri forestiere şi 15 poduri şi podeţe din localitate.
   
Ploile torenţiale au afectat şi oraşul Vlăhiţa, unde au fost inundate nouă subsoluri de locuinţe şi strandul termal din oraş.
   
Potrivit primarilor din cele două localităţi nu s-a reuşit deocamdată evaluarea pagubelor, întrucât mai există drumuri acoperite cu apă şi case la care nu s-a putut ajunge.
   
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare cod portocaliu de vreme severă în 19 localităţi din judeţul Harghita.

×
Subiecte în articol: ploi torentiale
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close