Antena 3 CNN Actualitate Incendiu de proporții în Voluntari. 100 de pompieri și 16 autospeciale, în lupta cu flăcările

Incendiu de proporții în Voluntari. 100 de pompieri și 16 autospeciale, în lupta cu flăcările

Incendiu de proporții în Voluntari. 100 de pompieri și 16 autospeciale, în lupta cu flăcările
Sursa foto: Foto: INTACT Images
07 Iul 2012   •   17:04
UPDATE 23:45 - Incendiul din Voluntari încă nu a fost stins. Aproximativ 100 de pompieri, cu 16 autospeciale, încearcă să stingă focul de proporţii care a cuprins un depozit de materiale textile.

UPDATE  20:45 -
Atmosfera era irespirabilă în zona incendiului din Voluntari, pompierii de peste trei ore şi jumătate încercând să stingă flăcările izbucnite într-un depozit de mărfuri, al cărui acoperiş s-a topit de la căldura foarte mare degajată în urma arderilor de materiale plastice.
   
Pompierii au localizat incendiul de la depozitul de textile din Voluntari, din păcate staţiile de umplere cu apă a autospecialelor se află la distanţă mare, respectiv la 30 de minute de mers, ceea ce face extrem de dificil demersul acestora.
   
18 autospeciale ale pompierilor, între care trei autoscări, sunt angrenate în operaţiunea de stingere a incendiului.

UPDATE 19:30
- Un pompier şi un bărbat, aflaţi la locul incendiului, au avut nevoie de îngrijiri medicale, informează Mediafax. Pompierul a suferit o criză de tahicardie, iar un bărbat a fost luat de o ambulanţă şi dus la spital, fiind suspectat de infarct.
   
Pompierul are 28 de ani, el primind îngrijiri medicale pentru o criză de tarhicardie, în timp ce bărbatul, un cetăţean arab, de 44 de ani, a fost dus la Spitalul "CC Iliescu" Fundeni, fiind suspectat de a fi suferit un infarct.
   
Pompierii încearcă de peste două ore şi jumătate să localizeze incendiul de la depozitul de textile din Voluntari, din păcate staţiile de umplere cu apă a autospecialelor se află la distanţă mare.
   
16 autospeciale ale pompierilor sunt angrenate în operaţiunea de stingere a incendiului.
   
Pompierii spun că există riscul ca incediul să se extindă la o clădire de birouri din vecinătate, un bloc de sticlă, ce preventiv a fost udat.
 
UPDATE 17:55
- Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a declarat, la Antena 3, că există riscul unei explozii din cauza incendiului puternic. În prezent, 15 echipaje de pompieri intervin pentru stingerea incendiului cu două cisterne cu apă pentru că în zonă nu există surse de apă.Un incendiu de proporţii a izbucnit la un depozit de materiale textile în Voluntari. La faţa locului se află 11 echipaje de pompieri care se luptă cu flăcările.


×
Subiecte în articol: incendiu pompieri depozit
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close