Antena 3 CNN Actualitate RĂZBOI la graniţele României. Tancurile RUŞILOR au invadat Ucraina. Reacţia imediată a NATO

RĂZBOI la graniţele României. Tancurile RUŞILOR au invadat Ucraina. Reacţia imediată a NATO

RĂZBOI la graniţele României. Tancurile RUŞILOR au invadat Ucraina. Reacţia imediată a NATO
de O.P.    |    29 Aug 2014   •   05:36

Totuşi, în contextul crizei ucrainiene, Statele Unite vor trimite pentru prima oară tancuri în ţările NATO aflate la graniţa cu Rusia. Oricum ar fi, războiul se intensifică la doi paşi de graniţele României.

Kievul afirmă că peste o mie de militari ai armatei ruse, înzestraţi cu tancuri şi alte blindate, luptă de partea separatiştilor din estul ţării.

PETRO POROŞENKO: "Au pătruns în ţara noastră convoaie de vehicule militare grele, uriaşe cantităţi de arme şi militari din armata Federaţiei Ruse".

Acuzaţiile sunt confirmate de NATO, care a prezentat imagini din satelit ale forţelor ruse aflate pe teritoriul Ucrainei.

Preşedintele Barack Obama a reacţionat imediat şi acuză, la rândul său, Rusia.

BARACK OBAMA: "Rusia a încălcat, deliberat şi repetat, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei iar noile imagini ale forţelor ruse de pe teritoriul Ucrainei arată clar acest lucru, pentru întreaga lume".

Ca de obicei, Kremlinul respinge acuzaţiile şi susţine că militarii ruşi care s-au alăturat separatiştilor din estul Ucrainei ar fi... în concediu. Dar intervenţia armatei ruse în Ucraina este confirmată chiar de un consilier onorific al preşedintelui Putin.

Conducerea ucraineană susţine că doar prezenţa trupelor ruse le-a permis separatiştilor să deschidă un nou front şi să ocupe portul strategic Novoazovsk de la Marea Neagră. Lupte intense continuă şi la Doneţk, unde cel puţin 11 oameni au murit în ultimele 24 de ore.

Preşedintele ucrainean afirmă că ţara sa se poate apăra singură, dar solicită Occidentului arme de înaltă tehnologie şi sisteme de culegere a informaţiilor. Preşedintele Obama exclude orice intervenţie militară a Statelor Unite în Ucraina.

Obama a reamintit, însă, că Statele Unite iau în serios angajamentul, asumat prin tratatul NATO, de a apăra ţările membre ale Alianţei, din vecinătatea zonei de conflict. În acest sens, SUA vor trimite vor trimite sute de militari şi tancuri, în state central şi est-europene, în octombrie.

×
Subiecte în articol: NATO
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close