Antena 3 CNN Actualitate Secvenţial: Macheta avionului lui Coandă şi cea a sistemului inedit de desalinizare, înapoi în casa memorială a savantului român

Secvenţial: Macheta avionului lui Coandă şi cea a sistemului inedit de desalinizare, înapoi în casa memorială a savantului român

Secvenţial: Macheta avionului lui Coandă şi cea a sistemului inedit de desalinizare, înapoi în casa memorială a savantului român
13 Oct 2013   •   17:58

Preşedintele Asociaţiei Henri Coandă, Sorin Dinea, a prezentat, în ediţia de duminică a emisiunii "Secvenţial" exponatele care i-au aparţinut pionierului român în aviaţie şi care au fost readuse, duminică, în casa sa memorială.

Printre acestea se numără macheta avionului cu reacţie care a fost testat, în 1910, pe câmpul de la Issy-les-Moulineaux, de lângă Paris, chiar de către Henri Coandă, macheta sistemului de desalinizare, aşa cum a fost ea prezentată în anii 1953-1954. Este vorba despre un captator solar care încălzea aerul la aproape 700 de grade şi cu ajutorul căruia apa era evaporată.

Totodată, împreună cu aceste machete au fost prezentate mai multe fotografii şi brevete document care au ajuns în posesia statului român după ce au fost donate chiar de către fiica savantului.

Maestrul Mircea Diaconu, fost ministru al Culturii, a povestit în ediţia de duminică a emisiunii "Secvenţial" cum a aflat despre înstrăinarea monumentului istoric, Casa Coandă, printr-o tranzacţie ilegală, în 2008, pusă la cale chiar de un membru al Academiei Române.

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close