Antena 3 CNN Actualitate Ţigări în valoare de 128.000 de euro, confiscate la frontiera cu Ucraina

Ţigări în valoare de 128.000 de euro, confiscate la frontiera cu Ucraina

Ţigări în valoare de 128.000 de euro, confiscate la frontiera cu Ucraina
de S.T.    |    27 Aug 2014   •   15:50

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în ultimele 24 de ore, peste 65.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 128.000 de euro, pe care mai multe persoane au încercat să le introducă ilegal în țară pentru a le comercializa pe piața neagră de desfacere din România, scrie Agerpres.

"Pentru reținerea persoanelor implicate în contrabanda cu țigări, polițiștii de frontieră au executat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, iar doi cetățeni, unul român și altul ucrainean, sunt cercetați pentru contrabandă, iar o autoutilitară a fost indisponibilizată și întreaga cantitate de țigări a fost confiscată" a declarat miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației, Iulia Stan.

Potrivit unui comunicat de presă al ITPF Sighetu Marmației remis Agerpres, polițiștii de frontieră au observat, miercuri, mai multe persoane care treceau prin apa râului Tisa, din Ucraina în România, transportând colete voluminoase în spate și se îndreptau spre o autoutilitară care staționa în imediata apropiere a D.N. 19, la intrarea în localitatea Sighetu Marmației.

Echipajul aflat în teren a procedat la interceptarea și somarea prin voce a persoanelor în cauză și au blocat autoutilitara în care se afla conducătorul auto. Persoanele implicate nu s-au supus somațiilor, au abandonat coletele și au sărit în apa râului Tisa, trecând înot pe malul ucrainean.

Polițiștii de frontieră români au anunțat imediat autoritățile de frontieră ale statului vecin despre caz în vederea reținerii persoanelor care s-au întors în Ucraina, precum și a cercetării în comun a evenimentului.

În urma acțiunii, s-a reușit reținerea conducătorului auto, identificat ulterior ca fiind Vasile C., în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

În autoutilitara în care se afla acesta, au fost descoperite 45 de colete cu țigări, iar la cercetarea terenului, lucrătorii au mai descoperit alte 55 de colete asemănătoare.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii șoferului împreună cu autoutilitara și cele 100 de colete la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

La sediul sectorului Poliției de Frontieră, în urma inventarierii coletelor s-a constatat că este vorba de 110 baxuri ce conțin 55.000 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 483.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Sighetu Marmației au procedat la interceptarea și somarea prin voce a unor persoane observate în timp ce transportau mai multe colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării, pe direcția localității Rona de Sus.

Și de această dată, persoanele în cauză au abandonat coletele și au fugit, fapt pentru care polițiștii au executat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. În urma acțiunii, s-a reușit reținerea unei persoane de sex masculin, V. Vaseli de 28 de ani, cetățean ucrainean.

Totodată, la fața locului, au fost descoperite 12 colete care conțineau 5.998 pachete țigări de proveniență ucraineană.

Și polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sarasău, pe timpul executării unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, au descoperit 4.500 pachete țigări, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, care urmau să fie introduse ilegal în țară.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea documentării activității infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Citeşte şi:

Contrabanda cu ţigarete a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani




×
Subiecte în articol: tigari de contrabanda Ucraina
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close