Antena 3 CNN Actualitate Un agent de poliţie din România, plătit ca un director de multinaţională. Are un SALARIU de 24.000 de lei. Ce spune Poliţia Română

Un agent de poliţie din România, plătit ca un director de multinaţională. Are un SALARIU de 24.000 de lei. Ce spune Poliţia Română

Un agent de poliţie din România, plătit ca un director de multinaţională. Are un SALARIU de 24.000 de lei. Ce spune Poliţia Română
de O.P.    |    21 Mar 2013   •   14:34

Bugetarii din România se împart în două categorii: unii care muncesc mult şi sunt plătiţi foarte prost şi unii care nu se spetesc cu munca şi sunt plătiţi regeşte.

Un agent de la IGPR a primit pe luna ianuarie un salariu imens: de peste 24.000 de lei. Astfel, leafa lui pe luna ianuarie este mai mare decât cea a inspectorului general, care a încasat în ianuarie peste 9.000 de lei.

În medie, salariul unui simplu agent este în valoare de 2.000 de lei.

CLICK AICI pentru a vedea documentul, eliberat de Politia Română, în care sunt trecute salariile poliţiştilor
Salariul agentului este la poziţia 1198.

Care este explicaţia?
Acest agent care nu şi-a primit salariul aproximativ doi ani, cât a durat o acţiune în instanţă, între el şi Poliţie. Pentru că instanţa a hotărât în favoarea "inculpatului", agentul a fost repus în funcţie şi în luna ianuarie i-au fost plătite drepturile salariale restante.

Iată poziţia Poliţiei Române:
Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este împuternicit să comunice următoarele: Suma de 24.374 de lei pe care un agent de poliţie a primit-o în luna ianuarie a.c., reprezintă drepturi băneşti restante, pentru perioada 26 septembrie 2010 - 1 aprilie 2012.

La data de 26 septembrie 2010, poliţistului i-au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare „destituire din poliţie". Acesta a contestat în instanţă sancţiunea, iar în urma pronunţării sentinţei instanţei de judecată, agentul de poliţie a fost reîncadrat, cu data de 1 aprilie 2012.

Prin urmare, suma acordată poliţistului în luna ianuarie 2013, nu reprezintă salariul lunar de care beneficiază acesta, ci drepturile băneşti pentru toată perioada în care actul administrativ de „destituire din poliţie" a produs efecte juridice.







×
Subiecte în articol: salarii bugetari
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close