Antena 3 CNN Actualitate Un val POLAR va veni peste România. Iată unde va NINGE în următoarea perioadă

Un val POLAR va veni peste România. Iată unde va NINGE în următoarea perioadă

Un val POLAR va veni peste România. Iată unde va NINGE în următoarea perioadă
de O.P.    |    18 Noi 2014   •   10:27
La scurt timp după ce iarna s-a aşternut în regiunile montante, meteorologii au făcut un anunţ nu tocmai plăcut. Potrivit acestora, în perioada următoare, precipitaţiile mixte îşi vor face simţite prezenţa după 17 noiembrie, iar spre finalul lunii, în zona montană, dar nu numai, va ninge.

Banat

În primele zile ale intervalului, vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit în a două decadă a lunii noiembrie, cu temperaturi maxime, în medie, de 13...14 grade. Începând din 20 noiembrie însă, valorile termice vor scădea, devenind normale pentru această perioada din an şi apoi urmând a se situa chiar sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor de 6...9 grade, mai mici în ultimele zile ale lunii, spre 4 grade. Regimul minimelor nocturne va avea aceeaşi evoluţie, astfel că la început acestea vor fi mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu o medie de 5...8 grade, apoi vor scădea continuu, urmând a se situa, în medie, între 0 şi 2 grade, cu valori uşor negative spre sfârşitul lunii.

Vor fi ploi pe arii extinse, cu caracter temporar, în perioada 17-21 noiembrie, iar probabilitatea pentru precipitaţii va creşte din nou spre sfârşitul intervalului de prognoza, când acestea vor fi mixte.

Crişana

Intervalul de prognoza va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în a două decadă a lunii noiembrie, cu temperaturi maxime, în medie, de 12...14 grade. Începând din 20 noiembrie însă, valorile termice vor scădea, devenind normale pentru această perioada din an, iar local chiar sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor diurne de 5...9 grade, uşor mai mici spre sfârşitul lunii. Regimul minimelor nocturne va avea aceeaşi evoluie, astfel că la început acestea vor fi mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu o medie de 5...7 grade, apoi vor scădea continuu, urmând a se situa, în medie, între 0 şi 2 grade, iar spre sfâşitul lunii în jurul a -2 grade Celsius.

Vor fi ploi pe arii extinse, cu caracter temporar, în perioada 17-20 noiembrie, iar ulterior se estimează o creştere a probabilităţii pentru precipitaţii slabe mixte abia după dată de 25 noiembrie.

Transilvania

În primele zile ale intervalului, vremea se va menţine uşor mai caldă decât în mod obişnuit în a două decadă a lunii noiembrie, cu temperaturi maxime, în medie, de 10...12 grade. Însă, începând din 20 noiembrie, valorile termice diurne vor scădea, devenind normale pentru această perioada din an şi apoi urmând a se situa chiar sub mediile climatologice, cu un ecart mediu al maximelor de 4...7 grade, mai mici către sfârşitul lunii, spre 2 grade. Regimul minimelor nocturne va avea aceeaşi evoluţie, astfel că la început acestea se vor situa, în cea mai mare parte a regiunii, peste cele obişnuite, cu o medie de 2...5 grade, apoi vor scădea continuu, urmând a se a se încadra între -2 şi 2 grade, cu valori medii local mai mici, spre -5 grade, către sfâşitul lunii.

Vor fi ploi pe arii extinse în primele zile, moderate cantitativ în jurul datei de 19 noiembrie, iar în restul intervalului vor fi precipitaţii în general slabe, cu caracter local, care - după dată de 20 noiembrie - vor fi mixte.

Maramureş

În primele zile ale intervalului, vremea se va menţine mai caldă decât ar fi normal în această perioada din an, astfel că temperaturile maxime vor fi de 11...13 grade, în medie. Însă, începând din 20 noiembrie, valorile termice vor scădea treptat, urmând a se situa sub mediile climatologice ale perioadei, cu un ecart mediu al maximelor diurne de 5...8 grade, mai mici spre 2 grade la sfârşitul lunii. Aceeaşi evoluţie este estimată şi în privinţa regimului minimelor nocturne, care vor scădea de la valori în medie de 4...7 grade în primele nopţi, la un ecart de -1...3 grade după dată de 21 noiembrie, cu temperaturi chiar şi mai mici spre sfârşitul lunii, când se vor situa, în medie, în jurul a -4 grade.

În intervalul 17-21 noiembrie vor fi precipitaţii pe spaţii extinse, cu caracter temporar, predominant sub formă de ploaie. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte, în general slabe, va creşte după dată de 25 noiembrie.

Moldova

În primele zile ale intervalului, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale în a două decadă a lunii noiembrie, cu temperaturi maxime, în medie, de 6...9 grade şi minime de 3...6 grade. Începând din 20 noiembrie însă, vremea se va răci treptat, temperaturile urmând a se situa sub mediile climatologice specifice perioadei, cu valori medii ale maximelor diurne de 0...4 grade şi ale minimelor nocturne de -4...2 grade.

În prima săptămâna probabilitatea pentru precipitaţii se menţine ridicată, acestea urmând a fi mai frecvente şi izolat în cantităţi mai însemnate în dată de 19 noiembrie, când vor predomină ploile, dar şi în 20-21 noiembrie când sunt de aşteptat precipitaţii mixte.

Dobrogea

În primele zile ale intervalului, valorile termice vor fi uşor peste cele caracteristice perioadei calendaristice, cu maxime de 11...14 grade şi minime de 7...9 grade, mediat pe regiune. Însă, începând din 21 noiembrie, vremea se va răci, valorile termice urmând a se situa sub mediile climatologice, cu maxime diurne de 3...6 grade şi minime nocturne situate, în general, între 0...2 grade.

În intervalul 17-21 noiembrie probabilitatea pentru ploi va fi destul de ridicată, iar în dată de 19 noiembrie acestea se vor semnala pe arii extinse şi pot fi mai însemnate cantitativ. Probabilitatea pentru precipitaţii, mixte şi în general slabe cantitativ, va creşte din nou începând cu 25 noiembrie.

Muntenia

Intervalul de prognoza va debuta cu o vreme normală termic pentru această dată, chiar uşor mai caldă spre mijlocul săptămânii, astfel că temperaturile maxime vor fi, în medie, de 9...13 grade. Abatarea pozitivă faţă de mediile specifice perioadei va fi şi mai evidenţă la valorile nocturne de la începutul intervalului, acestea urmând a se încadra între 5 şi 7 grade, mediat pe regiune. Începând din 21 noiembrie însă, regimul termic va scădea sub cel normal al perioadei, atingând, în medie, 4...8 grade la valorile diurne şi -3...1 grad la cele nocturne.

În perioada 17-22 noiembrie, probabilitatea pentru ploi se menţine relativ ridicată, în special în dată de 19 noiembrie, când acestea vor fi în general moderate cantitativ. Spre sfârşitul primei săptămâni şi după dată de 25 noiembrie, precipitaţiile, slabe cantitativ, vor fi mixte.

Oltenia

Intervalul de prognoza va debuta cu o vreme normală termic pentru dată din calendar şi chiar uşor mai caldă spre mijlocul săptămânii, astfel că valorile maxime vor fi, în medie, de 9...13 grade. Abatarea pozitivă faţă de mediile specifice perioadei va fi evidenţă la valorile nocturne de la începutul intervalului, acestea urmând a se încadra între 5 şi 7 grade, mediat pe regiune. Începând din 21 noiembrie însă, temperaturile vor scădea, devenind mai mici decât cele normale în această perioada din an, cu un ecart mediu de 4...8 grade la cele diurne şi -2...2 grade la minimele nocturne.

În perioada 17-21 noiembrie, vor fi ploi pe arii extinse, în special în 18-19 noiembrie, când acestea vor fi în general moderate cantitativ. După dată de 25 noiembrie va creşte probabilitatea pentru precipitaţii mixte.

La munte

Regimul termic se va situa la începutul intervalului în general peste cel climatologic normal, cu valori diurne în medie de 4...7 grade şi minime de 0...2 grade. Din dată de 20 noiembrie vremea se va răci accentuat, astfel că pe timpul nopţilor temperaturile vor fi exclusiv negative, spre o medie de -7...-4 grade, iar în cursul zilelor valorile termice se vor situa în jurul limitei de îngheţ.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în prima săptămâna a intervalului de referinţă. La început vor fi mai ales ploi, iar la peste 1700 m precipitaţii mixte, dar în 20 şi 21 noiembrie vor predomină ninsorile. Precipitaţii în general slabe cantitativ, mai ales ninsori, se vor semnala din nou după dată de 25 noiembrie.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close