Antena 3 CNN Actualitate Va fi RĂZBOI în zona Mării Negre? Vedeţi răspunsul preşedintelui Băsescu

Va fi RĂZBOI în zona Mării Negre? Vedeţi răspunsul preşedintelui Băsescu

Va fi RĂZBOI în zona Mării Negre? Vedeţi răspunsul preşedintelui Băsescu
Sursa foto: Foto: Google Maps
17 Mar 2014   •   11:24

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că în mod categoric nu va fi război în zona Mării Negre. Preşedintele a mai spus că românii nu trebuie să se teamă de vreo agresiune din partea Rusiei sau a Ucrainei, România neavând riscuri de securitate directe, informează Mediafax.

Întrebat dacă va fi război, şeful statului a răspuns: "Categoric nu, nu va fi război nici in regiunea Mării Negre, zic eu că nici în Ucraina şi cu atât mai puţin în Crimeea. Deci, exclud varianta războiului".

Băsescu a declarat că se aştepta ca la referendumul din Crimeea să fie în favoarea alipirii de Rusia în jur de 70-75% din votanţi, nu 96,6%.

Preşedintele a precizat că, după referendum, din punct de vedere militar nu se schimbă nimic în Crimeea, iar Federaţia Rusă va menţine toată flota de la Marea Neagră, numărul de militari va fi tot 25.000, cât au fost şi până acum prin acord, iar activităţile militare, aceleaşi.

"În niciun caz românii nu trebuie să se teamă de o agresiune la adresa României din partea Federaţiei Ruse sau Ucrainei", a spus şeful statului.

"Dacă am fi fost în pericol direct, iminent, aş fi spus-o şi cu totul altul ar fi fost nivelul de alertă al Armatei", a continuat preşedintele Băsescu, precizând că acum nivelul de alertă militar este unul obişnuit.

Băsescu a mai precizat că România nu are "riscuri directe de securitate", însă "riscurile regionale sunt în creştere".

 

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close