Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Wayne Rooney a fost suspendat trei meciuri şi ratează faza grupelor la EURO

Wayne Rooney a fost suspendat trei meciuri şi ratează faza grupelor la EURO

Wayne Rooney a fost suspendat trei meciuri şi ratează faza grupelor la EURO
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    14 Oct 2011   •   11:26

Wayne Rooney va rata partidele pe care Anglia le va disputa în faza grupelor la Campionatul European din 2012, după ce UEFA a decis să-l suspende pentru trei meciuri pe atacantul lui Manchester United, în urma eliminării din întâlnirea cu Muntenegru, încheiată la egalitate, scor 2-2.

 
Jucătorul de 25 de ani a fost eliminat după ce l-a lovit pe Miodrag Dzudovic în meciul care a avut loc vinerea trecută la Podgorica.
 
Încă nu se ştie dacă federaţia engleză va face apel împotriva deciziei, însă, conform BBC, Rooney, care s-a declarat „şocat şi dezamăgit” de pedeapsa primită, va face orice este necesar pentru a-i susţine pe oficiali în demersurile lor.
 
În urma deciziei UEFA de a-l suspenda pentru trei meciuri pe Wayne Rooney, FA va aştepta să primească toate motivele care au dus la hotărârea Comisiei de Disciplină înainte de a decide ce cale va urma”, se arată într-un comunicat al federaţiei engleze.
 
Forul european a decis suspendarea lui Rooney pe motiv că jucătorul a avut un comportament violent, dar englezul are de partea sa raportul arbitrului Wolfgang Stark, care a notat că fotbalistul a părăsit terenul fără a contesta eliminarea. Cu toate acestea, un eventual apel ar putea mări pedeapsa la petru meciuri, astfel că este puţin probabil ca oficialii FA să acţioneze în această direcţie.
 
La aflarea veştii, selecţionerul Angliei, italianul Fabio Capello, a lăsat de înţeles că Rooney ar putea să nu fie convocat la următoarele meciuri amicale, pentru a studia alte alternative pentru compartimentul ofensiv. Mai mult decât atât, fostul mare jucător englez Alan Shearer nu a exclus nici posibilitatea ca vârful lui Manchester United să nu se afle în lotul pentru EURO.
 
Dacă ceilalţi atacanţi se vor descurca bine în amicale, atunci, cine ştie, poate că Fabio Capello ar putea să nu-l includă pe Rooney în lotul pentru turneul final”, a spus Shearer pentru BBC.
 

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close