Antena 3 CNN Externe Barack Obama, de marţi, preşedintele în funcţie al SUA. Urmăriţi ceremonia în direct la Antena 3

Barack Obama, de marţi, preşedintele în funcţie al SUA. Urmăriţi ceremonia în direct la Antena 3

Barack Obama, de marţi, preşedintele în funcţie al SUA. Urmăriţi ceremonia în direct la Antena 3
Sursa foto: Barack Obama
20 Ian 2009   •   09:27

Barack Obama devine marţi preşedintele Statelor Unite. Ceremoniile organizate pentru această ocazie au început de duminică seară, iar milioane de americani s-au îndreptat spre Washington, ca să fie martori ai evenimentelor. Antena 3 va transmite de-a lungul întregii zile ediţii speciale cu invitaţi de marcă, pentru a comenta această nouă pagină din istoria Statelor Unite, dar şi a întregii lumi. Cele mai importante momente ale ceremoniei de învestire a preşedintelui Barack Obama vor putea fi urmărite în direct. Şi tot marţi la Antena 3 aveţi ocazia să vedeţi o serie de mici documentare despre personalitatea celui de-al 44 -lea preşedinte american.
Barack Obama şi familia sa au parte de zile pline. Au fost la un eveniment organizat în onoarea activistului pentru drepturile omului, Martin Luther King, la activităţi de binefacere, pentru a marca ziua serviciului în slujba comunităţii, iar seara merg la trei dineuri în onoarea a trei cetăţeni americani care şi-au consacrat viaţa serviciului public: senatorul John McCain, fost candidat la Casa Albă învins de Obama, generalul Colin Powell, fost secretar de stat, şi vicepreşedintele ales Joe Biden.
Între timp, mulţimea continuă să sosească în Washington, sfidând frigul şi condiţiile meteo nefavorabile.
Încă de duminică, oraşul a devenit neîncăpător. Americani veniţi din toate colţurile ţării dar şi turişti străini nu au ratat discursul lui Barack Obama, ţinut la Lincoln Memorial, în acelaşi loc în care Martin Luther King a rostit celebrul "I have a dream".
"De-a lungul drumului vor fi momente care vor pune naţiunea la încercare. În pofida sarcinilor enorme care ne aşteaptă, mă prezint astăzi în faţa voastră având convingerea de neclintit că Statele Unite ale Americii vor dăinui, că visul părinţilor noştri fondatori va continua să existe", a delcrat Obama.
Mesajul lui a fost precedat de un concert. La eveniment au participat nume "cu greutate" ale muzicii internaţionale, printre care U2, Stevie Wonder, Shakira, dar şi mari actori susţinători ai viitorului preşedinte. La ceremonia de învestire sunt aşteptate peste patru milioane de persoane.
Iată şi lista cabinetului Barack Obama:
Hillary Clinton, Secretar de Stat
Robert Gates, Secretarul Apărării
Timothy Geithner, Secretarul Trezoreriei
Eric Holder, Procurorul General
Ken Salazar, Secretarul de Interne
Tom Vilsack, Secretarul Agriculturii
Hilda Solis, Secretarul Muncii
Tom Daschle, Secretarul Sănătăţii
Shaun Donovan, Secretarul Dezvoltării Urbane
Ray LaHood, Secretarul Transporturilor
Steven Chu, Secretarul Energiei
Arne Duncan, Secretarul Educaţiei
Janet Napolitano, Secretarul Securităţii
Susan Rice, Ambasadorul O.N.U.
Lisa jackson, Administrator EPA
Ron Kirk, Reprezentantul Comerţului

Antena 3

×
Subiecte în articol: Barack Obama
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close