Antena 3 CNN Externe Traian Băsescu, felicitat de Barack Obama pentru realegerea în funcţie

Traian Băsescu, felicitat de Barack Obama pentru realegerea în funcţie

Traian Băsescu, felicitat de Barack Obama pentru realegerea în funcţie
Sursa foto: Basescu si Obama
16 Dec 2009   •   16:29

Preşedintele american, Barack Obama, l-a felicitat pe omologul său român, Traian Băsescu, pentru realegerea în funcţie, informează un comunicat al Casei Albe citat de AFP.

"În timpul mandatului preşedintelui Băsescu, România s-a integrat în Uniunea Europeană şi în NATO şi a devenit un aliat strategic al Statelor Unite", se menţionează în comunicat.

"Statele Unite sunt nerăbdătoare să continue colaborarea cu preşedintele Băsescu, precum şi cu Guvernul român şi cu liderii parlamentari în perioada următoare", a declarat preşedintele american.

Preşedintele francez Nicholas Sarkozy a fost primul care i-a transmis felicitări omologului său român, Traian Băsescu, după validarea rezultatului alegerilor din 6 decembrie de către Curtea Constituţională. Sarkozy i-a transmis "felicitări călduroase" lui Traian Băsescu şi şi-a exprimat speranţa că relaţiile dintre cele două ţări vor continua să fie la fel de bune.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Nicolas Sarkozy
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close