Antena 3 CNN Externe Turcia: Am ajuns la un punct de cotitură cu Israel, nimic nu va mai fi la fel

Turcia: Am ajuns la un punct de cotitură cu Israel, nimic nu va mai fi la fel

Turcia: Am ajuns la un punct de cotitură cu Israel, nimic nu va mai fi la fel
Sursa foto: turcia israel
02 Iun 2010   •   03:32

Premierul turc arăta că Israel a efectuat "un masacru sângeros" prin uciderea a nouă persoane la bordul unei nave turceşti cu ajutoare umanitare pentru Gaza şi sublinia că cele două state au ajuns la un punct de cotitură în relaţiile lor.

De altfel Turcia şi-a retras ambasadorul din Israel imediat după raid, a renunţat la trei manevre militare comune şi a cerut reuniuni de urgenţă ale Consiliului de Securitate al ONU şi NATO, promovând necesitatea unei anchete internaţionale.
Premierul Recep Tayyip Erdogan declara în faţa parlamentului turc că raidul asupra flotilei a fost un atac "asupra legii internaţione, conştiinţei umanităţii şi păcii mondiale."
"Astăzi este un punct de cotitură în istorie. Nimic nu va mai fi la fel," arăta Erdogan.
Ministerul turc de externe arăta că patru cetăţeni turci sunt confirmaţi morţi şi alţi cinci se bănuieşte că ar fi de asemenea turci, deşi autorităţile israeliene încă încearcă să le stabilească naţionalitatea.
"Acest tip de masacru al Israelului asupra navelor ce duceau ajutor umanitar în Gaza merită orice fel de blestem," arăta Erdogan, care a cerut ca Israel să pună imediat capăt blocadei "inumane" asupra Gaza.
Flotila a fost a noua tentativă pe mare de spargere a blocadei impusă de Israel şi Egipt după ce grupul militant Hamas a preluat prin violenţă controlul în Fâşia Gaza, în 2007. Israel a permis cinci transporturi să treacă.
Vicepremierul turc Bulent Arinc arăta că Turcia va lansa acţiuni legale la un tribunal turcesc pe marginea incidentului. În timp ce Erdogan sublinia că raidul israelian a demonstrat "cât de buni sunt la ucis oameni. Israel nu poate sub niciun chip să legitimizeze această crimă, nu se poate spăla pe mâini de acest sânge" Erdogan .
De asemenea, ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, cerea ca SUA să condamne mai ferm atacul. Casa Albă a reacţionat prudent la incident, cerând o aflare completă a faptelor.
Davutoglu declara reporterilor: "Trebuie să fiu cinstit, nu sunt foarte fericit cu declaraţia de la Washington. Aşteptăm o condamnare clară."
Antena3.ro

×
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close