Un bărbat a cumpărat de la o brutărie din Bavaria, Germania, jumătate de pâine, dar când a ajuns acasă şi a cântărit-o, a ajuns la concluzia că bucata avea cu 10 grame mai puţin. Clientul a făcut mai întâi o reclamaţie la brutărie prin e-mail, apoi printr-o notificare directă către autorități.
Bărbatul a mers la butăria de tradiţie a lui Matthias Breitner, în vârstă de 65 de ani, maestru brutar și cofetar din Pfaffenhofen an der Ilm, Bavaria. Clientul a cerut jumătate de pâine, iar brutarul i-a tăiat-o cu feliatorul și i-a cerut exact jumătate din prețul întreg, relatează Il Messaggero.
Apoi, bărbatul, odată ajuns acasă, a cântărit bucata de pâine şi a descoperit că aceasta cântărea cu 10 grame mai puţin. Aşa că i-a scris brutarului un email anonim, cu un ton evident furios. Breitner i-a răspuns, fără să-și de amploarea situaţiei: „Uneori câștigi, alteori pierzi. Data viitoare, cu siguranță vor fi zece grame în plus.”
Nemulțumit de răspuns, clientul s-a adresat autorităților. Oficiul pentru Greutăți și Măsuri i-a interzis imediat lui Breitner să continue să vândă jumătăți de pâine, așa cum a făcut întotdeauna, în conformitate cu Regulamentul privind produsele preambalate (FpackV). Dacă brutarul ar fi tăiat pâinile în avans şi le-ar fi vândut ca jumătăți de pâine la raft, nu ar fi fost nicio problemă şi nu ar fi existat obligația de a le recântări. Dar dacă o pâine întreagă este vândută la greutate (în acest caz, 4,80 € pe kilogram ) și este tăiată doar la cererea clientului în momentul achiziției, atunci aceasta trebuie recântărită de fiecare dată, folosind un cântar de precizie calibrat oficial.
Pentru a se conforma, Breitner a trebuit să cumpere cântare noi pentru toate brutăriile sale. „Cu totul manopera și software-ul nou m-au costat 15.000 de euro”, a declarat brutarul pentru Bild. Diferența pe care clientul o va plăti de acum înainte pentru jumătatea de pâine se ridică la doar câțiva cenți în plus sau în minus față de înainte.