Antena 3 CNN Actualitate În microbuzul implicat în tragedia de la Scânteia s-au găsit mai multe acte de identitate decât pasageri

În microbuzul implicat în tragedia de la Scânteia s-au găsit mai multe acte de identitate decât pasageri

În microbuzul implicat în tragedia de la Scânteia s-au găsit mai multe acte de identitate decât pasageri
Sursa foto: Accident Scânteia
15 Aug 2009   •   10:44

Identificarea morţilor în urma catastrofei feroviare de ieri, din localitatea ieşeană Scânteia s-a dovedit a fi un proces dificil, pentru că în microbuzul spulberat de accelerat s-au găsit mai multe acte de identitate decât numărul victimelor aflate în maşină. Doi dintre supravieţuitorii accidentului sunt în stare în continuare, internaţi în stare critică la terapie intensivă. Între timp, trei anchete au fost demarate de Poliţia Rutieră, Autoritatea Rutieră Română şi Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru a afla cauzele care au provocat tragedia în care şi-au pierdut viaţa 13 persoane. Între timp s-a aflat că şoferul, în vârstă de 26 de ani, nu avea autorizaţie să organizeze curse pe ruta aceea.

Localnicii care făceau în fiecare zi naveta spun însă că tânărul era departe de a fi un şofer model. Unul dintre ei povesteşte că de multe ori vorbea la telefon în timp ce conducea, manevra volanul cu o singură mână şi încasa bani când se afla la volan.

Şoferul figurează în evidenţele Poliţiei cu mai multe infracţiuni. De data aceasta, neatenţia sa a costat viaţa a 13 oameni. Se pare că acesta oprise pe calea ferată să îşi numere banii şi nu a apucat să vadă trenul. Impactul a fost nimicitor. 11 dintre pasagerii microbuzului au murit pe loc şi încă doi la spital.

Poliţiştii spun că pentru a fi evitate astfel de tragedii ar trebui ca Ministerul Transporturilor să pună restricţii ferme companiilor de transport persoane.

Şoferul microbuzului a fost operat la spitalul din Iaşi, dar starea sa este în continuare foarte gravă. Ceilalţi doi răniţi se află în stare critică, iar unul dintre ei ar putea să-şi piardă un picior.

Antena 3

×
Subiecte în articol: anchete
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close