Antena 3 CNN Politică Proiect PDL: Cămătăria, pedepsită cu ani de închisoare

Proiect PDL: Cămătăria, pedepsită cu ani de închisoare

Proiect PDL: Cămătăria, pedepsită cu ani de închisoare
Sursa foto: Mircia Giurgiu
29 Apr 2010   •   12:43

Cămătăria ar putea fi sancţionată cu pedepse mai aspre tradue prin mai mulţi ani de închisoare. Iniţiativa îi aparţine deputatului PDL Mircia Giurgiu care invocă numeroasele cazuri de cetăţeni care, după ce au luat bani de la cămătari, nu au mai putut returna împrumuturile şi şi-au pierdut casele sau au fost chiar bătuţi. Parlamentarul a anunţat, joi, că va depune un proiect de lege împotriva cămătăriei, care prevede pedepsirea cu închisoare a persoanelor fizice care dau bani împrumut, indiferent de dobânda percepută.
"Fără giranţi şi multitudinea de acte pe care le solicită banca, anunţurile de la mica publicitate prin care se oferă împrumuturi cu dobândă mică, nespecificându-se dacă pe lună sau pe an, par, la prima vedere, ispititoare, devenind o soluţie salvatoare pentru nevoiaşi. Persoanele care împrumută bani pot oferi chiar şi iluzia seriozităţii", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Potrivit deputatului PDL, în spatele cămătăriei "se ascund, totuşi, multe capcane".
"Apelând la ajutorul cămătarilor, aparent interesaţi doar de câştigurile rezultate din dobândă, mulţi români au rămas fără case sau chiar mai rău, au fost bătuţi, unii pierzându-şi viaţa", a subliniat Giurgiu.
Proiectul de lege prevede pedepsirea cu închisoare de la un an la trei ani a unei persoane neautorizate care dă bani cu dobândă.
"În sensul prezentei legi, prin camătă se înţelege dobândă excesivă pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut. Prin cămătar se înţelege persoană care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete. Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană fizică neautorizată, se pedepseşte cu închisoare de la un an la trei ani", se arată în proiectul democrat-liberal.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Giurgiu camatarie inchisoare proiecte lege
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close