Iliescu: România mai are nevoie de 20 de ani să ajungă la media Europei dezvoltate

21 decembrie 2009 21:14 | |
Nota 3 / 5 voturi
Slab
Satisfacator
Bun
Foarte bun
Excelent!

Fostul preşdinte al României Ion Iliescu duce mai departe profeţia lui Siviu Brucan şi apreciază că abia peste 20 de ani România va fi la nivelul mediei Europei dezvoltate.

El subliniază însă că, "în mare", aşteptările revoluţiei române s-au îndeplinit. Referindu-se la momentul în care conducerea comunistă a fost îndepărtată de la putere, el declara într-un intevriu pentru Mediafax că "până la urmă, s-a produs un lucru inevitabil. Iar toată lumea ce-a dorit? Libertate în primul rând, pentru că era încorsetată libertatea de gândire, de exprimare, de manifestare, de organizare, trecerea de la dictatură spre democraţie, de la sistemul monopartid şi sistemul partid-stat spre pluralism politic şi alegeri libere, o nouă Constituţie şi aşa mai departe.

Şi, pe de altă parte - modificări de substanţă în economia centralizată de stat dirijată de birocraţia de stat spre o economie liberă performantă, să ne aliniem la lume şi să înlăturăm izolarea politică în care se afla România de circa zece ani de zile. Eu cred că, în esenţă, aceste aşteptări şi obiective ale Revoluţiei s-au îndeplinit".

Acesta apreciază însă că mulţi însă au motive de nemulţumire, "pentru că au apărut fenomene pe care lumea nu le aştepta în asemenea măsură".

Deşi notează că sectorul privat este predominant în economie, aceasta a venit cu fenomene negative. "Iar fenomenul în plan social cel mai negativ este că cunoaştem aceleaşi consecinţe pe care le-a cunoscut în istoria ei economia capitalistă, în faza ei de acumulare primitivă de capital, cu polarizarea socială stridentă. Şi ceea ce jenează cel mai mult, ceea ce revoltă cel mai mult populaţia este că s-a produs această polarizare: acumularea de bogăţie în rândul unei minorităţi şi menţinerea sărăciei pentru categorii foarte mari de oameni".

Liderul PSD mai remarcă cum integrarea euro-atlantică a adus şi fenomenul migraţiei.

"Într-un fel, repetăm istoria Italiei de după război, a Greciei, Spaniei, Portugaliei, ţări care au cunoscut asemenea exod după război, care acum au devenit receptoare pentru asemenea imigrări, inclusiv pentru români. Deci, cunoaştem şi noi nişte procese cu care s-a confruntat şi se confruntă omenirea şi astăzi.

Deci, apropo de cei 20 de ani, procesul în sine, de transformare radicală a societăţii, trecerea de la o calitate la alta s-a dovedit foarte complicat. Şi mai ales factorul cel mai inerţial este mentalitatea umană. Pe planul mentalităţilor, progresele sunt mult mai lente şi rămâne pentru noi o temă a generaţiilor viitoare. Probabil că vom mai trăi alţi 20 de ani de zile în care să ne săltăm, că avem problema fundamentală a României - decalajele enorme care ne despart de ţările dezvoltate".

Întrebat despre profeţia lui Brucan, acesta consideră că într-un fel a avut dreptate. "Cu toţii eram convinşi că în 20 de ani nu vom ajunge la nivelul ţărilor dezvoltate europene. Pornim cu un mare handicap. S-a prăbuşit o lume, un sistem, o economie, pentru a încheia apreciind că "vor fi încă 20 de ani până când - generaţiile de atunci - să trăiască într-o Românie care să fie echivalentă cu media Europei dezvoltate".

Antena3.ro

Etichete pentru acest articol » presedintele romaniei , europa occidentala , ion iliescu , 

Comentarii

Au fost postate 15 comentarii până acum pentru acest articol. Adaugă un comentariu.
  • Răspunde
    cum ? ce drept au acum oamenii in democratie? libertate ? la ce ? traiasca comunismul care a facut mai putine victime decat democratia . oameni tineri n-au loc de munca si-i termina societatea si altii isi cumpara de mii de euro posete si tot felul de lucruri inutile si tot nefericiti sunt pt.-ca n-au obiectul muncii s.a.m.d. TRAIASCA DREPTUL LA MUNCA SI LA EGALITATE CA E MAI BINE PT. TOATE PATURILE SOCIALE.
  • Răspunde
    se vede ca ai fost coleg cu Brucan
  • Răspunde
    rominiei ii mai trebuie 20 de ani sa ajunga nu stiu unde dar in rostie,furturi,injuraturi,etc,etc.a depasit de mult pe toata lumea
  • Răspunde
    poate mai candideaza la presedentie dupa ce se va mai schimba constitutia ,asa ca putin la rusi ,ar fi cool., Putin va mai candida ,LA UN NOU MANDAT
  • Răspunde
    Revolutia a fost buna doar pentru cei de la putere . Aproape toti cei care conduc tara acum si au varsta de peste 50 de ani sunt fosti comunisti. Nu le este rusine sa strige jos comunismul! Eu am 57 de ani , nu am furat niciodata, am muncit cu mintea si cu bratul ca sa aiba fostii comunisti, actualmente capitalisti ce fura. Un fost comunist devenit peste noapte de dreapta si capitalist , este cel mai josnic individ.Sper ca exista un Dumnezeu care-i va pedepsi! Eu sunt si voi ramane socialist, pentru ca nu am furat niciodata,m-am gandit si la binele celorlalti.
  • Răspunde
    In primavara lui 2007 se afirma ca economia RO are nevoie de o crestere anuala de cca.7%/an si de cca. 60 ani pentru a ajunge din urma statele dezvoltate ale UE, si asta i nconditiile in care economiile acelor state UE sa stagneze la nivelul de atunci. Prin urmare nu ajung 20 de ani
  • Răspunde
    daca nu erai tu si clica ta de bu!angii comunist- psd-ist la putere 15 de ani ,Romanica a fi fost cu 30 de ani mai avansata de cat (acatii tai iubitzi de la cremlin
  • Răspunde
    bai boshorogule,cand ai degand sa miroshi florile dela radacina?
  • Răspunde
    pai ai mare dreptate tovarase cand zici ca mentalitatile se schimba cel mai greu.exemplul esti chiar tu!tovaras ai fost ,tovaras vei ramane!
  • Răspunde
    Comentariu cenzurat din cauza limbajului obscen folosit
  • Răspunde
    gunoi uman !
  • Răspunde
    pai 20 de ani ne-am luptat sa scapam de mafia pe care ai crescut-o dumneata tovarase iliescu! abia acum ne scremem sa spargem pedeaua de ,tovarasi' emanati din revolutie si urmasii lor psd-pc-pnl. nu vrei sa te odihnesti la Belu matale? TE ROG FRUMAS!
  • Răspunde
    Romania nu va ajunge niciodata nivelul tariilor civilizate europene. Revolutia a fost degeaba . Romanii nu pot sari peste umbra lor . Daca romanul are posibilitatea sa castige 1oo Euro prin munca cinstita sau 100 Euro prin furat , romanul prefera furatul. Adevarat , am exagerat putin , dar acesta este caracterul romanului. Atat timp cat oamenii sunt asa , nu va primi Romania niciodata democrtatie.
  • Răspunde
    O propozitie care spune totul despre Iliescu : A venit la conducerea ţării cu 10 ani mai târziu decât ar fi trebuit şi a plecat de la conducerea ei cu 20 de ani mai târziu decât era necesar
  • Răspunde
    Da gigi da asta din cauza ta de strateg comunist, ca daca erai mai destupat poate mai erau 10
ADAUGĂ UN COMENTARIU




Pentru validarea comentariului, vă rugăm introduceţi textul din imagine:

Sunt de acord cu termenii de utilizare si politica de confidenţialitate a site-ului Antena 3.

Topul Ştirilor din categoria Romania

Citite