Antena 3 CNN Actualitate Unde nasc gravidele? Condiţii improprii la stat, tarife de peste 2.000 de euro la privat

Unde nasc gravidele? Condiţii improprii la stat, tarife de peste 2.000 de euro la privat

Unde nasc gravidele? Condiţii improprii la stat, tarife de peste 2.000 de euro la privat
Sursa foto: La clinicile private, mamicile lauze au parte de steward
14 Mai 2010   •   14:40
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai au fost marcate de închiderea spitalului CF2 din Capitală, unde mai mulţi pacienţi au contractat un virus spitalicesc în timpul operaţiilor, a secţiei de ginecologie de la Spitalul Universitar şi a maternităţii Polizu, tot pentru nereguli la nivelul sterilizărilor.

În aceste condiţii, a devenit o adevărată aventură să naşti în această perioadă în Capitală. Antena3.ro vă prezintă lista spitalelor de stat din Bucureşti unde mămicile mai pot naşte şi alternativele de la câteva clinici private, unde preţurile sunt destul de piperate.

Maternităţile de stat

Mămicile care urmează să nască în Capitală nu prea au multe variante pentru aducerea pe lume a micuţilor, pentru că mai multe unităţi au fost închise sau au avut probleme în ultima perioadă. Conform unor informaţii de la Ministerul Sănătăţii (MS), remise către Antena3.ro, maternităţile din cadrul spitalelor aflate în subordonarea Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti sunt Spitalul Clinic de Urgenţă ?Sf. Pantelimon?, ?Sf. Ioan?, cu menţiunea că ?Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti încă menţine restricţia datorată acţiunii de igienizare radicală?.

De asemenea, MS precizează pentru Antena3.ro că în subordinea Administraţiei Spitalelor din cadrul Primăriei Capitalei sunt disponibile pentru mămici maternităţile Filantropia, Caritas şi Panait Sârbu.

Însă, având în vedere opţiunile reduse şi faptul că multă lume nu mai are încredere în serviciile oferite de spitalele de stat după ultimele evenimente, singura alternativă rămâne cea a maternităţilor particulare. Antena3.ro a stat de vorbă cu trei mari centre medicale private şi a aflat care sunt ?scorurile? pentru naşteri.

Taxă suplimentară de 300 de euro pentru naştere neanunţată

Astfel, în clinica Centrul Medical Unirea (CMU) din Bucureşti, preţurile pentru o naştere se învârt între 1.900 şi 2.300 de euro, în funcţie de tipul de naştere.
?Preţul unei naşteri normale în maternitatea CMU este de 1.880 de euro, iar cel pentru o naştere prin cezariană de 2.280 de euro, iar dacă mămica doreşte să stea singură în cameră, plăteşte o taxă suplimentară de 300 de euro. De asemenea, dacă mămica ajunge neprogramată şi solicită o naştere fără un contract semnat în prealabil, ea va trebui să plătească o taxă suplimentară de 300 de euro?, spune pentru Antena3.ro Alex Popescu, director comercial CMU.

Clinica Medlife, care deţine şi spitalul Life Memorial Hospital, are pentru mămici trei pachete, cu tarife şi servicii medicale diferite.
Silviu Predoi, director medical la Life Memorial Hospital spune pentru Antena3.ro că pachetele de naştere sunt împărţite în 3 categorii, respectiv Silver, Gold şi Diamond şi că toate includ recoltarea gratuită de celule stem la naştere.

Steward la dispoziţia pacientei (meniu variabil, ziare, reviste la cerere)

?Mămicile au la dispoziţie un minicomplex de apartamente de lux, unde beneficiază de tratament în regim hotelier de 5 stele. Fiecare dintre aceste apartamente este compus din două camere, adică rezervă propriu-zis şi living, iar acesta din urmă poate fi utilizat ca o camera de cazare pentru tăticii sau rudele care vor să fie alaturi de mame la venirea pe lume a bebeluşilor?, adaugă Predoi pentru Antena3.ro.

Tot directorul medical de la spitalul clinicii Medlife precizează că serviciile medicale sunt completate cu unele specifice hotelurilor de lux, respectiv steward la simpla apăsare a unui buton, meniuri personalizate, facilităţi de comunicare, respectiv Internet wireless gratuit, gimnastică medicală de recuperare, precum şi gimnastică pentru gravide, dar şi masaj.

?Pacientele beneficiază de un control post-operator gratuit pentru monitorizarea evoluţiei post-operatorii, consult gratuit la un medic pediatru în primele 30 de zile de la naştere şi onorariu standard al medicului curant. De asmenea, suplimentar se achită contravaloarea tratamentului administrat pentru complicaţii, vaccinuri, administrarea imonoglobulinei anti D, investigaţiile de neonatologie şi alte investigaţii solicitate la cererea pacientului şi recomandate de medic?, detaliază Predoi pentru Antena3.ro.

Astfel preţurile variază între 9.200 şi 13.000 de lei şi includ, printre altele, supravegherea şi îngrijirea lăuzei şi a nou-născutului, pachet de analize pentru mamă şi bebeluş, 3 zile de spitalizare într-o rezervă de lux care permite prezenţa alături de lauză a unui membru al familiei, şedinţe de masaj efectuat de către un specialist fizio-terapeut , consultaţie gratuită medic pediatru în primele 30 zile după naştere, precum şi un steward la dispoziţia pacientei, care îi oferă ziare şi reviste la cerere.

Naştere la particular într-o rezervă la stat

Pe lângă clincile care au o maternitate proprie sau un spital, există şi clinici private care, deşi nu au momentan o sală de naşteri proprie, colaborează cu spitalele de stat. De exemplu, clinica Medicover va deschide un spital cu servicii complete în a doua parte a anului viitor, iar până atunci, pentru pacientele care doresc să fie asistate la nastere de medicii de obstetrică-ginecologie din Medicover, procesul are loc în maternităţile din sistemul public de sănătate, unde Medicover alocă mămicilor un manager de caz.

?Principala unitate cu care avem contract este Spitalul Elias, însă mai colaborăm şi cu medici din Spitalul Sf. Pantelimon sau Panait Sârbu. Costurile unei naşteri variază între 1.000 şi 1.500 euro, în funcţie de tipul de naştere, de tipul de rezervă privată din spital, adică o cameră simplă sau tip garsonieră, de tipul de medicamente/consumabile medicale necesare, dar şi de gradul profesional al medicului care asistă naşterea. Ceea ce dorim să subliniem este că aceste servicii sunt disponibile doar pentru abonatele Medicover, pentru că momentan nu deţinem o maternitate proprie, iar mai mult, în cazul abonatelor Medicover Gold, acestea sunt incluse în abonament?, menţionează pentru Antena3.ro Aurora Preda, manager de caz Medicover.

Clinica Medicover include în serviciile pacientelor care se pregătesc să devină mame şi care sunt abonate ale clinicii o rezervă privata din cadrul spitalului de stat în care activează medicul, relaţia cu medicul obstetrician şi cu restul echipei medicale implicate , caz în care Medicover achită toate onorariile necesare, setul de medicamente şi consumabile medicale necesare la naştere, consiliere medicală şi psihologică pentru pacientă, vizitarea pacientei de către managerul de caz Medicover înainte şi după naştere, precum şi informarea regulată a pacientei de către managerul de caz Medicover pe baza datelor primite de la echipa medicală, dar şi sfaturi pentru mamă, cu privire la perioada de lăuzie şi îingrijirea nou-născutului.
Paula Safta, Antena3.ro






×
Subiecte în articol: mame nastere bebelusi preturi paula safta
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close