Antena 3 CNN Actualitate Salonul Nautic Internaţional Bucureşti. Cea mai scumpă barcă: un milion de euro (FOTO)

Salonul Nautic Internaţional Bucureşti. Cea mai scumpă barcă: un milion de euro (FOTO)

Salonul Nautic Internaţional Bucureşti. Cea mai scumpă barcă: un milion de euro (FOTO)
Sursa foto: yacht
25 Feb 2009   •   14:18
ANTENA3.RO - EXCLUSIV ONLINE // Criza financiară cu care se confruntă întreaga lume şi, de ceva vreme, şi România, nu i-a deranjat prea mult pe organizatorii Salonului Nautic Internaţional Bucureşti, care au pus la cale, în perioada 25 februarie - 1 martie, la Romaero Băneasa, primul eveniment expoziţional nautic indoor din ţara noastră.Există şi o explicaţie pentru perioada aleasă.
Astfel, aceste ambarcaţiuni sunt produse pe bază de precomandă, iar dacă cineva îşi doreşte una dintre cele expuse, până la vară este timp suficient pentru a fi construită, potrivit lui Ionuţ Tudose, general manager World Events, compania care a organizat salonul.
Revenind la exponatele prorpiu-zise, la Salonul Nautic Internaţional Bucureşti sunt prezente ambarcaţiuni pentru toate gusturile. De la cele care pot transporta câteva persoane, folosite în special la pescuit, şi până la yachturi de lux, adevărate palate plutitoare.
Preţurile sunt şi ele pentru toate buzunarele, cea mai ieftină fiind o barcă de pescuit de trei persoane, care valorează 2.000 de lei. Cea mai scumpă, şi probabil vedeta salonului, este yachtul Princess 54, care valorează aproximativ un milion de euro.

Ambarcaţiunea este impresionantă, atât prin mărime, cât şi prin dotările din interior. Este o adevărată casă plutitoare, cu living, dormitor, baie, bucătărie şi chiar terasă. Motorizarea yachtului Princess 54 este asigurată de două propulsoare diesel marca Volvo, fiecare dintre ele dezvoltând o putere ameţitoare de 675 cai, şi o viteză maximă de 31 de noduri (51 km/h). Lungimea lui Princess 54 este de 16.57 metri, lăţimea de 4,57 metri şi are o greutate de 23,5 tone.

Salonul Nautic Internaţional Bucureşti poate fi vizitat începând de azi şi până pe 1 martie, între orele 11.00 - 20.00, preţul unui bilet fiind de 15 lei.
Florin Tulbure, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: barca
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close