La licitaţia pentru cele 30 de apartamente cu una şi cu două camere situate pe strada Hunedoarei, aproape de centrul municipiului Arad, s-au înscris 58 de persoane şi o firmă, care au făcut 84 de oferte, existând situaţii în care un cumpărător a licitat pentru mai multe locuinţe.
Cea mai mare concurenţă a fost de şapte oferte pentru o locuinţă cu o cameră, aflată la mansardă. Preţul de pornire a fost de 31.000 de lei, iar cel de adjudecare a fost de 45.710 lei.
Pentru un alt apartament, cu două camere, au fost trei oferte, iar preţul de strigare a fost de 56.000 de lei, în timp ce preţul de vânzare a ajuns aproape dublu, la 91.200 de lei, acesta fiind şi cea mai scumpă locuinţă vândută în cadrul licitaţiei.
În total, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Arad, care a executat silit un investitor imobiliar, a reuşit să încaseze la licitaţie suma de 2.000.248 de lei.
Licitaţia de miercuri a fost a treia, în cele două blocuri fiind 31 de apartamente. La licitaţiile precedente, doar o locuinţă a fost vândută, iar acum preţurile de strigare la cele rămase au scăzut la 50 la sută faţă de cele iniţiale.
Săptămâna trecută, mai mulţi arădeni s-au plâns jurnaliştilor că reprezentanţii Fiscului nu îi lasă să vadă locuinţele scoase la licitaţie, astfel că joi nu era depus încă niciun dosar de participare.
Ulterior, funcţionarii le-au arătat oamenilor schiţe şi fotografii, susţinând că există neînţelegeri cu proprietarul imobilelor sechestrate, care "refuză să predea cheile locuinţelor".
Ştiri video recomandate