Antena 3 CNN Actualitate Trei cazuri noi de coronavirus. 73 de persoane confirmate în România

Trei cazuri noi de coronavirus. 73 de persoane confirmate în România

Încă trei persoane au fost confirmate cu coronavirus. În total, numărul cazurilor din România ajunge la 73.

Trei cazuri noi de coronavirus. 73 de persoane confirmate în România
Sursa foto: pexels.com
13 Mar 2020   •   15:06

Cele trei cazuri au fost confirmate în Timiș. Vorbim despre o femeie de 40 de ani și una de 50 de ani, ambele aflate în carantină în Timișoara, și de o femeie de 33 de ani.

Până astăzi, 13 martie, la nivel național, au fost confirmate 73 de cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre acestea, 6 persoane au fost vindecate.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea generală a pacienților este bună, cu excepția pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș. Starea pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș este una ameliorată față de momentul internării.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.067 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.745 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

×
Subiecte în articol: coronavirus
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close