Antena 3 CNN Actualitate A fost prins criminalul care l-a executat, în SUA, pe liderul clanului Sadoveanu

A fost prins criminalul care l-a executat, în SUA, pe liderul clanului Sadoveanu

Bărbatul care l-a omorât, la Los Angeles, pe Alișor Sadoveanu, liderul interlop din Chitila, a fost prins cu ajutorul autorităților române. Acestea au transmis informații despre indentitatea criminalului polițiștilor din SUA.

A fost prins criminalul care l-a executat, în SUA, pe liderul clanului Sadoveanu
Sursa foto: Gândul.ro
de Gabriel Dano    |    27 Ian 2021   •   16:40

Aurel Trandafir, zis Alișor Sadoveanu, era, la sfârșitul săptămânii trecute, la nuntă românească organizată într-un local din Los Angeles, când Florin Andronache, zis Americanu, l-a sunat să iasă în fața restaurantului. După un scurt schimb de replici, Andronache a scos un pistol și l-a împușcat pe Sadoveanu, care s-a prăbușit imediat la pământ, scrie Gândul.ro.

Victima a fost resuscitată chiar de primul echipaj de poliție, dar organismul acestuia a cedat. Rudele și prietenii lui Alișor Sadoveanu au postat imediat informații pe site-urile de socializare, monitorizate de polițiștii români și așa au aflat și oamenii legii din România de asasinat și au transmis celor din SUA datele esențiale pentru prinderea criminalului.

Iar acesta a fost reținut relativ repede. Este vorba despre un bărbat din Buzău, originar din comuna Calvini. Florin Andronache, zis Americanu, ar fi părăsit țara cu mulți ani în urmă și ar proveni dintr-un clan specializat, în special, în infracțiuni de proxenetism.

Trupul lui Aurel Trandafir urmează să fie repatriat în zilele următoare. Poliţiştii ilfoveni sunt în alertă şi au început să ia măsuri pentru a preveni un eventual priveghi, așa cum s-a întâmplat în cazul morții lui Emi Pian.

Interlopul Aurel Trandafir era urmărit internațional din anul 2018, când a fost condamnat, definitiv, la 6 ani și 4 luni de închisoare pentru tâlhărie. El a reușit să fugă în SUA înainte ca magistrații şă pronunţe sentinţa definitivă.

Remus Mincă, zis Nat, cunoscut ca lider al clanului, a transmis un mesaj pe pagina de Facebook.

"O mare pierdere pentru noi …. chiar acum când am avut mai multă nevoie de tine … nu pot sa cred…. ne-ai lăsat pe toți cu inimile îndurerate , Dumnezeu sa te ierte, frate mai mare”, a scris Nat Mincă în postarea de pe Facebook.
 

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close