Antena 3 CNN Actualitate Academicianul Tudorel Dima, filozof şi logician, a murit la vârsta de 79 de ani

Academicianul Tudorel Dima, filozof şi logician, a murit la vârsta de 79 de ani

Academicianul Tudorel Dima, filozof şi logician, a murit la vârsta de 79 de ani
03 Ian 2019   •   13:50

Academicianul Tudorel Dima, filozof şi logician, director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Române, filiala Iaşi, a murit pe 1 ianuarie, la vârsta de 79 de ani.

Anunţul a fost făcut joi de reprezentanţii Academiei Române, transmite news.ro.

Născut pe 5 noiembrie 1939, la Brăila, Dima a urmat cursurile liceului „Nicolae Bălcescu“. S-a înscris, în anul 1957, la Facultatea de Filosofie şi Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. În anul 1962 şi-a finalizat studiile, specializarea filosofie, iar în 1973 a obţinut titlul de Doctor în filosofie, specialitatea logică, la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

În Catedra de istoria filosofiei şi logică de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi a urcat toate treptele ierarhiei universitare, până la aceea de profesor (1990-2009). A fost decan al Facultăţii de filosofie (1992-2000), cancelar general al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi (2000-2004), director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Române, Filiala Iaşi (1995-2018).

În cadrul institutului pe care l-a condus a coordonat, în calitate de cercetător ştiinţific, proiecte precum „Paradox şi antinomie în logică şi filozofie“, „Logic şi extralogic în cunoaştere“ şi „Epistemologie cu subiect cunoscător“.

A predat cursuri de logică generală, epistemologie, istoria logicii, inducţie şi probabilitate.

Specialist în logică deductivă şi inductivă, epistemologie, filosofia ştiinţei, filosofie românească, în aceste domenii are contribuţii originale: a construit o etiologică inductivă cu funcţii euristice şi argumentative, a structurat modele deductive şi inductive, universale şi statistice, ale explicaţiei ştiinţifice, a abordat din perspectivă hermeneutică raportul dintre explicaţie şi înţelegere, a detaliat patru operaţii logice ale procesului de geneză şi testare ale ipotezelor ştiinţifice, a elaborat o strategie logico-metodologică de evaluare a enunţurilor, bazată pe teoria coerentistă a adevărului, a propus ca operaţia reductivă să constituie fundamentul formal al inferenţelor nedeductive, a iniţiat structurarea unei logici hermeneutice pe baza lucrărilor lui Constantin Noica, a valorificat opera lui Petre Botezatu şi a lui Lucian Blaga; a precizat deosebirile dintre probabilitatea subiectivă bazată pe fermitatea reală a opiniei şi probabilitatea personală bazată pe fermitatea raţională.

A publicat cinci volume de specialitate şi a fost coordonator al multor altora. A fost membru în colegiile de redacţie ale revistelor Noesis, Revue Roumaine de Philosophie, Revista de filosofie, Proceedings of the Romanian Academy, a fost redactor-şef al revistei academice Symposion,  director  al revistelor Logos  and  Episteme  –  An  International  Journal  of  Epistemology şi Symposion and Applied Inquiries in Philosophy and Social Sciences.

A fost membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii de Filosofie de Limba Franceză din România, afiliată la Association des Sociétés de Philosophie de Langue Française de la Paris, Franţa, membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Germano-Române de Filozofie, prim-vicepreşedinte al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii – CRIFST al Academiei Române (ales în 2002 şi 2006), preşedinte al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii – Filiala Iaşi a  Academiei Române (din 2000).

Academia Română l-a ales membru corespondent în anul 1996, iar în anul 2011, a fost ales membru titular.

A fost distins cu titlul de Doctor honoris causa de către Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Nord din Baia Mare, Universitatea „Andrei Şaguna“ din Constanţa, Universitatea din Piteşti, Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi. În 2007, a devenit cetăţean de onoare al municipiului Brăila.

×
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close