Antena 3 CNN Actualitate Accident cu cinci morți în județul Suceava. Un preot, fiica lui, sora lui, cumnatul lui și o altă persoană au murit

Accident cu cinci morți în județul Suceava. Un preot, fiica lui, sora lui, cumnatul lui și o altă persoană au murit

Accident cu cinci morți în județul Suceava. Un preot, fiica lui, sora lui, cumnatul lui și o altă persoană au murit
14 Oct 2017   •   18:07

Un groaznic accident rutier s-a produs sâmbătă. în jurul orei 18:00, pe DN 2 E,între Cornu Luncii şi Rădăşeni. Pe porţiunea lungă, în linie dreaptă, recent reabilitată, două autoturisme, în care se aflau în total nouă oameni, pur şi simplu s-au zdrobit unul de altul. Un autoturism Volkswagen golf, în care se afla doar şoferul, şi care circula dinspre Fălticeni, a intrat în coliziunea frontală cu un volkswagen TDI, în care se afla preotul Petrică Gavril din satul Lămăşeni, comuna Rădăşeni, împreună cu membri ai familiei sale. În urma impactului, patru oameni au murit pe loc - şoferul din prima maşină şi trei persoane din celălalt autoturism, între care preotul, sora lui şi soţul acesteia  Celelalte cinci victime, soţia preotului şi patru copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, au fost transportate în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, scrie Monitorul de Suceava.

La circa o oră şi jumătate de la producerea accidentului, unul dintre copiii preotului, o fetiţă de doar 6 ani, a decedat la Spitalul Judeţean Suceava. Soţia preotului se află în stare foarte gravă, fiind operată în cursul serii, unul dintre copii este în comă iar alţi doi sunt în stare stabilă.

×
Subiecte în articol: preot Suceava accident
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close