Antena 3 CNN Actualitate Accident grav provocat de un taximetrist. O fetiţă de 2 ani și mama ei, printre răniți

Accident grav provocat de un taximetrist. O fetiţă de 2 ani și mama ei, printre răniți

Accident grav provocat de un taximetrist. O fetiţă de 2 ani și mama ei, printre răniți
Sursa foto: Foto: pixabay.com
17 Apr 2016   •   23:47

Patru persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident rutier provocat de un taximetrist care a intrat pe sens interzis, în maşina sa fiind o femeie şi pe fiica ei de numai 2 ani şi 3 luni, a anunţat IPJ Sibiu, informează Agerpres.

Fetiţa şi mama au fost transportate la două spitale din Sibiu. Din maşina care circula regulamentar au mai fost transportate la spital alte două persoane, o femeie şi un bărbat.

Fetiţa este internată şi în curs de investigare la Spitalul de Pediatrie, în timp ce mama sa, în vârstă de 40 de ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Medicii susţin că starea copilului este stabilă, urmând să fie internată la Chirurgie.

"Este vorba de o fetiţă de 2 ani şi 3 luni, care momentan se află în Serviciul de Primiri Urgenţe. A avut două plăgi în regiunea craniană care au fost suturate, momentan este stabilă, este în curs de investigaţii şi probabil că va fi internată pe Secţia de Chirurgie", a declarat dr. Ioana Mătăcuţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie din Sibiu.

Deocamdată nu se cunoaşte exact starea celor trei adulţi răniţi, printre care mama fetiţei. Reprezentanţii IPJ Sibiu susţin că cei trei adulţi răniţi erau conştienţi când au fost preluaţi de la locul accidentului.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close