Antena 3 CNN Actualitate Accidentul de la Cernobîl nu se poate produce în România sau Japonia

Accidentul de la Cernobîl nu se poate produce în România sau Japonia

Accidentul de la Cernobîl nu se poate produce în România sau Japonia
Sursa foto: Foto: Mediafax
23 Mar 2011   •   22:51

Constantin Milu, preşedinte al Societăţii Române de Radioprotecţie, membru al celulei de criză din România în timpul crizei de la Cernobîl, a comparat, la emisiunea Esenţial, situaţia din 1986 cu centrala de la Fukushima şi a vorbit despre posibilitatea unui accident nuclear la Cernavodă.

În opinia acestuia, accidente de tipul celui de la Cernobîl nu se pot petrece nici în Japonia, nici în România, fiind o diferenţă foarte mare între tipurile de reactor, consecinţele accidentului din 1986 fiind imposibil să apară în cazul unor incidente la Cernavodă sau Fukushima.

Deşi probabilitatea unui accident nuclear la Cernavodă este foarte mică, Constantin Milu, asigură că reactorul este bine construit şi au fost luate în considerare toate variantele şi au fost luate măsuri pentru radiaţiile eventuale să aibă un impact cât mai mic asupra populaţiei.

 


×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close