Antena 3 CNN Actualitate Acești români vor primi 25.000 de euro gratis de stat. O bună parte din bani se dau retroactiv

Acești români vor primi 25.000 de euro gratis de stat. O bună parte din bani se dau retroactiv

Ceva mai mult de 500 de persoane vor primi aproximativ 25.000 de euro de la stat, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat în 10 decembrie un decret prin care aceștia au fost înnobilați cu titlul de Luptător cu Rol Determinant.

Acești români vor primi 25.000 de euro gratis de stat. O bună parte din bani se dau retroactiv
19 Dec 2019   •   19:12

Decretul semnat în 10 decembrie de preşedintele Klaus Iohannis îl obligă pe Octavian Bjoza, cel care conduce interimar SSPR, devenit între timp Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Împotriva Regimului Comunist, să semneze eliberarea certificatelor de „luptător cu rol determinant”. Obţinerea certificatului le permite posesorilor să primească retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2015, indemnizaţia de 2.020 de lei lunar.

Un calcul simplu arată că fiecare dintre cei 529 de beneficiari ar urma să primească, numai din "restanţe", câte 2.020 de lei pentru fiecare dintre cele 60 de luni care au trecut din ianuarie 2015 până în decembrie 2019, adică în jur 121.200 de lei sau 25.380 de euro. Impactul asupra bugetului de stat este de peste 13 milioane de euro, scrie Adevărul.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close