Antena 3 CNN Actualitate Adevăratul motiv pentru care Marian Vanghelie vrea să scape de controlul judiciar. Ce probleme de sănătate are fostul primar al Sectorului 5

Adevăratul motiv pentru care Marian Vanghelie vrea să scape de controlul judiciar. Ce probleme de sănătate are fostul primar al Sectorului 5

Adevăratul motiv pentru care Marian Vanghelie vrea să scape de controlul judiciar. Ce probleme de sănătate are fostul primar al Sectorului 5
Sursa foto: Foto: Agerpres
28 Aug 2017   •   11:40

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie cere în instanţă revocarea controlului judiciar pe care îl are în dosarul în care este judecat pentru luare de mită, susţinând că trebuie să meargă la tratament în străinătate, deoarece suferă de "tuse" ca urmare a unui "reflux alimentar".

"Am de 15 ani probleme de sănătate. Vedeţi tusea asta? Este pe fond de stres, un reflux alimentar. Am fost la mai mulţi specialişti din Italia. Înţeleg că lucrurile au evoluat. (...) După ce te duci un pic la arest, îţi dai seama că de fapt libertatea şi sănătatea sunt cele mai importante. Poate greutăţile în viaţă ne aduc cu picioarele pe pământ. Oriunde aş merge să mă tratez, chiar şi în România, dar ştiu lucrurile din România. Ne ducem şi noi acum uşor către Italia sau Norvegia", le-a spus Vanghelie jurnaliştilor, înainte de a intra în sala de judecată la Curtea de Apel Bucureşti.

Vanghelie a spus ironic că el este "un mare pericol public", motiv pentru care a trebuit să stea în arest preventiv.

"Ei încă demonstrează că sunt statul. Ştiţi, eu sunt un mare pericol public. Vă rog să staţi la depărtare de mine că o să aveţi o mare problemă. De doi ani de zile sunt un mare pericol public. A trebuit să fac arest şi, dintr-o dată, noi românii am devenit un pericol public", a declarat Vanghelie.

Procesul în care fostul primar cere ridicarea controlului judiciar s-a amânat însă, deoarece avocatul lui Vanghelie este în concediu, termenul următor fiind stabilit pe 1 septembrie.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, şi omul de afaceri Marin Dumitru, toţi sub control judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al Sectorului 5, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse şi primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Marian Vanghelie probleme de sanatate
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close