Antena 3 CNN Actualitate Adrian Mocanu, deputat PMP, rămas fără permis de conducere

Adrian Mocanu, deputat PMP, rămas fără permis de conducere

Adrian Mocanu, deputat PMP, e nevoit să-și predea permisul de conducere.

Adrian Mocanu, deputat PMP, rămas fără permis de conducere
Sursa foto: Facebook
11 Iun 2020   •   17:50

Magistrații Judecătoriei Buzău au respins, astăzi, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de acesta în contradictoriu cu IPJ Buzău, după ce oamenii legii au decis să-i rețină permisul pentru viteză de două ori în aceeași zi, potrivit reporterbuzoian.

Acest lucru s-a întâmplat în luna octombrie a anului trecut, când deputatul Mocanu a fost oprit de polițiști pe E85, pe raza localităţii Spătaru, unde conducea cu peste 100 kilometri la oră, deşi limita maximă de viteză este de 50 de kilometri la oră.

A fost oprit de polițiști și i s-a dat o amendă de 1.305 lei. Oamenii legii l-au anunțat că îi va fi reținut permisul de conducere pentru 90 de zile. Apoi, agenții de la Rutieră au descoperit că deputatului îi fusese reținut carnetul și mai devreme, în aceeași zi, tot pentru viteză.

Astfel, Adrian Mocanu s-a ales cu permisul suspendat pentru o perioadă cumulată de 180 de zile şi trebuie să achite câte o amendă în valoare de 1.305 lei pentru fiecare contravenţie comisă.

×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close