Antena 3 CNN Actualitate Adrian Năstase: Discursul lui Florian Coldea a fost convingător

Adrian Năstase: Discursul lui Florian Coldea a fost convingător

Adrian Năstase: Discursul lui Florian Coldea a fost convingător
29 Iun 2018   •   16:40

Adrian Năstase a mers la Bruxelles pentru a participa la reuniunea Forumului Crans Montana, un eveniment la care sunt dezbătute o serie de teme actuale legate de geopolitică și securitate.

La acest forum, fostul premier l-a întâlnit și pe Florian Coldea.

"Cea mai interesanta dezbatere a fost insa cea de aseara, legata de problematica Balcanilor de Vest si de intrebarea daca Uniunea Europeana este in masura sa-si respecte obligatiile asumate in aceasta privinta. O prezenta importanta a fost cea a lui Zoran Zaev, premierul „Republicii Macedoniei de Nord”.

El a explicat acordul cu Grecia referitor la denumirea tarii lui si la perspectivele de accelerare, in aceste conditii, a negocierilor cu Uniunea Europeana. In acelasi panel a participat Liliana Pavlova, cea care a coordonat presedintia bulgara a Consiliului UE, care se incheie astazi, si care a vorbit despre prioritatile bulgare in semestrul care s-a incheiat"

Continuarea, pe adriannastase.ro.

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase Florian Coldea
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close