Antena 3 Actualitate Afacerile lui Costel Căşuneanu: Centura Ploieştiului costă cât o autostradă

Afacerile lui Costel Căşuneanu: Centura Ploieştiului costă cât o autostradă

01 Dec 2008   •   10:58
Afacerile lui Costel Căşuneanu: Centura Ploieştiului costă cât o autostradă

Contractele de atribuire a lucrărilor de cosntrucţie sau modernizare a străzilor din România aduc scanda după scandal. Ultima realizare a instituţiilor statului în materie de negociere o reprezintă dublarea preţului plătit pentru modernizarea centurii Ploieşti Vest de la două la patru benzi.
Pentru un kilmetru din această şosea se va plăti 3,4 milioane de euro, preţ ce se apropie de ce al construcţiei unei autostrăzi noi şi care este dublul preţului la care licitaţia a fost câştigată.
Beneficiarul acestei inginerii este firma unui cunoscut al contractelor pentru drumuri, Costel Căşuneanu, căruia Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti (DRDP Bucureşti), aflată în subordinea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) i-a făcut pe plac în privinţa costului.
Astfel, DRDP a cerut Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor (CTE-MT) majorarea contractului semnat cu firma Pa&Co pentru modernizarea centurii Ploieşti Vest, la aproximativ 157 de milioane de lei, adică 42 de milioane de euro. Pa&Co, firma ?regelui asfaltului?, Costel Căşuneanu, a câştigat licitaţia în noiembrie 2007, cu 76,33 milioane de lei. OUG 34, referitoare la achiziţiile publice, interzice majorarea valorii unui contract cu mai mult de 50%, mai puţin în anumite cazuri bine precizate, aminteşte Cotidianul.
Prevederile acestui act spun că în caz contrar, se va organiza o nouă licitaţie. Astfel, în caz că se aprobă cererea statul ar plăti pentru fiecare km din cei 12 de stradă cât se plăteşte pentru o porţiune similară din autostrada Arad-Timişoara.
Aceasta nu ar fi pentru prima dată când se practică o asemenea ingineri. Tot reprezentanţi ai firmelor de construcţii au arătat că este o obişnuinţă să se câştige licitaţiile cu un preţ mic, iar apoi contractul se renegociază la sume mult mai mari.
Antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close