Uneori, noaptea târziu, după ce bunica stinge lumânarea din colibă, încep şoarecii să chiţăie şi să se caţere pe pat, lângă copii. Atunci, bunica stă trează până dimineaţa, să gonească şoarecii de pe nepoţi. Cristina, fata cea mare, se mai trezeşte câteodată brusc şi, simţind că bunica parcă ar sta la pândă, o întreabă: "Dar ce faci tu, mămică, nu te culci? ”. "Nu pot chiar acum, fata mamii, că mă doare măseaua”, îi răspunde femeia de fiecare dată. Nu le spune adevărul să nu-i sperie.
Sunt zile în care nepoţii îi spun că tare ar mai pofti şi ei la nişte sarmale, cum au mirosit prin vecini. De fiecare dată, bunica bolboroseşte cu ochii în pământ "într-o zi o să facem, o să facem şi noi”, apoi se duce în spatele casei şi se pune pe plâns. Seara le aşterne cina: câte o felie de pâine şi o ceaşcă de ceai de fiecare. Aşa se întâmplă în zilele cu ghinion, când nu reuşeşte să găsească de muncă prin vecini, în comuna Petrăchioaia (Ilfov). E la noroc: uneori o cheamă, alteori nu. Toată viaţa ei de norocul ăsta depinde, căci pensie n-are.
Citeşte articolul integral pe jurnalul.ro
