Antena 3 CNN Actualitate ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Deputată USR reclamată după ce și-a fotografiat buletinul de vot

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Deputată USR reclamată după ce și-a fotografiat buletinul de vot

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Deputată USR reclamată după ce și-a fotografiat buletinul de vot
10 Noi 2019   •   16:39

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Deputata USR Cristina Iurişniţi a fost reclamată duminică, în jurul orei 15,30, la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bistriţa-Năsăud, după ce şi-a fotografiat buletinul de vot pe care aplicase ştampila şi a postat acea fotografie pe pagina sa de socializare, potrivit informaţiilor făcute publice de către judecătorul Cristina Frenţiu, membru al BEJ.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. "Avem o contestaţie, din partea PSD, cu privire la apariţia pe reţeaua de socializare Facebook a doamnei deputat Iurişniţi Cristina, care a pozat buletinul de vot (...). Este în curs de soluţionare. (...) În plângere se cere retragerea fotografiei şi aplicarea de sancţiuni şi, în măsura în care este retrasă - probabil că au informaţii că a fost retrasă de pe site -, se cere aplicarea de sancţiune contravenţională", a declarat Frenţiu.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Reprezentanta BEJ Bistriţa-Năsăud a precizat că s-a luat legătura cu preşedintele secţiei de votare nr. 24 din Bistriţa, unde a votat deputata Cristina Iurişniţi, care a confirmat că a luat la cunoştinţă despre postarea pe Facebook.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. BEJ Bistriţa-Năsăud urmează să analizeze dacă, în acest caz, va fi sesizată Poliţia sau Autoritatea Electorală Permanentă, deputata USR riscând să fie sancţionată pentru continuarea campaniei electorale.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Cristina Iurişniţi a şters, între timp, acea postare de pe pagina sa de socializare, pe care a înlocuit-o cu o alta, la care a ataşat o fotografie în care introduce buletinul de vot în urnă şi mesajul: "Am votat pentru justiţie independentă, autostrăzi şi investiţii, depolitizare în şcoli şi spitale, meritocraţie, competenţă şi demnitate în România".

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Reprezentanta BEJ Bistriţa-Năsăud a precizat că au mai existat două contestaţii, depuse tot de către PSD, în legătură cu situaţia de la două secţii de votare din municipiul Bistriţa, unde începuseră să fie completate procesele-verbale de consemnare a rezultatului scrutinului.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. "Am avut două contestaţii, la secţiile de votare 16 şi 18 din Bistriţa. Erau legate de completarea anticipată a procesului-verbal de consemnare a rezultatului scrutinului. Organizaţia judeţeană PSD ne-a sesizat că preşedintele a completat în prealabil cu numele şi din eroare a trecut şi semnătura membrilor. Ne-am deplasat, am constatat situaţia, am ridicat cu proces-verbal procesele acelea verbale şi le-am înlocuit cu altele noi", a explicat judecătorul Cristina Frenţiu.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
A murit Alexandru Alexandrov, fondatorul gigantului Altex România
x close