Antena 3 CNN › Actualitate › Social › Ce populație are, oficial, România în 2026. Datele INS arată o țară cu tot mai puțini oameni și tot mai îmbătrânită

Ce populație are, oficial, România în 2026. Datele INS arată o țară cu tot mai puțini oameni și tot mai îmbătrânită

R.M.
1 minut de citit Publicat la 11:05 28 Oct 2026 Modificat la 11:05 28 Oct 2026
Oameni pe strada
În mediul urban, populaţia a fost de 11,881 milioane de persoane, în scădere cu 0,9% faţă de 1 iulie 2025. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Populaţia României, calculată în funcţie de domiciliu, a ajuns la 21,558 milioane de persoane la 1 iulie 2026, în scădere cu 0,5% faţă de aceeaşi dată a anului precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri, potrivit Agerpres.

Statistica oficială relevă faptul că, în mediul urban, populaţia a fost de 11,881 milioane de persoane, în scădere cu 0,9% faţă de 1 iulie 2025. În acelaşi timp, populaţia după domiciliu din mediul rural a fost de 9,677 milioane de persoane, în scădere uşoară, cu 0,02%, faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Potrivit sursei citate, la 1 iulie 2026, populaţia feminină se situa la 11,049 milioane de persoane, în scădere cu 54.300 de persoane faţă de aceeaşi dată a anului precedent. Totodată, populaţia masculină a fost de 10,509 milioane de persoane, în scădere cu 59.600 de persoane faţă de 1 iulie 2025.

Datele INS arată că procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2025, prin creşterea cu 0,3 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 de ani şi peste) şi prin scăderea cu 0,1 puncte procentuale a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani).

Astfel, populaţia vârstnică, de 4,098 milioane de persoane, a depăşit cu 39,2% populaţia tânără, de 2,944 milioane de persoane, iar indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 135,4 persoane vârstnice la 100 de persoane tinere, la 1 iulie 2025, la 139,2 persoane vârstnice la 100 de persoane tinere, la 1 iulie 2026.

Conform datelor INS, vârsta medie a populaţiei era de 43,4 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 iulie 2025, iar vârsta mediană a fost de 44,5 ani, în creştere cu 0,5 ani faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

La 1 iulie 2026, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 de ani (8,6%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9%, iar în rândul celor de sex feminin, de 8,2%.

Ponderea grupei de vârstă 0 - 4 ani a fost de 3,9%, mai mică decât cea a grupelor de 5-9 ani (4,9%) şi 10-14 ani (4,8%).

Potrivit INS, populaţia după domiciliu reprezintă numărul persoanelor cu cetăţenie română şi domiciliul pe teritoriul României, indicator care poate include şi emigranţii şi care nu trebuie confundat cu populaţia rezidentă.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close