Antena 3 CNN Actualitate ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Nouă şcoli din Capitală îşi suspendă cursurile, iar alte 92 vor avea program scurt vineri și luni

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Nouă şcoli din Capitală îşi suspendă cursurile, iar alte 92 vor avea program scurt vineri și luni

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Nouă şcoli din Capitală îşi suspendă cursurile, iar alte 92 vor avea program scurt vineri și luni
21 Noi 2019   •   13:06

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Un număr de 92 de unităţi de învăţământ din Capitală în care vor fi organizate secţii de votare pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale îşi vor scurta programul vineri şi luni, informează Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Potrivit IŞMB, nouă unităţi de învăţământ vor avea cursurile suspendate vineri sau luni, "în funcţie de nevoile şcolii".

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. "Suspendarea cursurilor nu înseamnă pentru cele nouă unităţi de învăţământ că elevii nu vor face deloc ore acolo vineri şi luni. Cele nouă unităţi de învăţământ au particularitatea lor. Fiecare dintre aceste şcoli a stabilit suspendarea cursurilor în funcţie de nevoile şcolii. Unele suspendă doar luni şi doar pentru clasele primare, altele doar vineri", precizează reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. IŞMB precizează că cele nouă unităţi de învăţământ vor recupera orele, potrivit unui calendar stabilit de Consiliile de administraţie ale instituţiilor.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Cele nouă unităţi de învăţământ care vor avea cursuri suspendate sunt: Colegiul Naţional de Muzică "George Enescu", Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", Şcoala Gimnazială Herăstrău, Şcoala Gimnazială "Nicolae Titulescu", Şcoala Gimnazială nr. 7, Şcoala Gimnazială nr. 179, Şcoala Gimnazială nr. 184, Liceul "Waldorf", Şcoala Gimnazială nr. 156.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: alegeri prezidentiale 2019
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close